-
A fost publicat un proiect de modificare a cerinţelor prudenţiale pentru bănci
Împrumuturile bancare se vor scumpi începând de anul viitor nu doar ca urmare a creşterii ROBOR, ci şi ca o consecinţă a implementării Regulamentului european IFRS 9. Acesta prevede recunoașterea timpurie a pierderilor din creditare, ceea ce presupune majorări de costuri operaţionale pentru bănci, care, în final, se vor traduce atât prin scăderea profiturilor instituţiilor…
-
Industria bancară are nevoie de un stadiu de profesionalizare a resursei umane
Industria bancară are nevoie de un stadiu de profesionalizare a resursei umane pentru că se dezvoltă tehnologiile și maniera de guvernanță, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a Românie. Acesta a mai precizat: “Aflu din nou că am dreptate și repet că am nevoie de un nou stadiu de profesionalizare a resursei umane din bănci. A…
-
Numărul instituțiilor de creditare din zona euro a scăzut
Numărul instituțiilor de creditare din zona euro a scăzut cu 18% din 2008 – când a început criza financiară globală -, arată datele publicate de Banca Centrală Europeană (BCE). Pe bază consolidată — când afacerile care aparțin aceluiași grup sunt calculate ca una singură—, la sfârșitul lui 2016 erau 2.229 de instituții financiare, față de…
-
Mai multe bănci au fost amendate pentru publicitate înşelătoare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat, recent, nu mai puţin de 15 bănci comerciale, pentru publicitate înşelătoare, după cum au dezvăluit surse apropiate situaţiei. Sancţiunile au fost aplicate ca urmare a controlului tematic pe publicitate, în cadrul căruia comisarii verifică modul în care băncile îşi promovează produsele în media.
-
Creşterea ROBOR a transformat dobânzile fixe în cea mai bună ofertă a pieţei!
Creşterea indicelui Robor la trei şi la şase luni a transformat dobânzile fixe la creditele ipotecare în cea mai bună ofertă a pieţei. La unele bănci care practică dobânzi fixe pe o perioadă de 5, 7 şi 10 ani dobânda fixă este de 4,1% sau 4,8%, în timp ce o dobândă variabilă pentru un credit…
-
Băncile au acordat ipotecare noi în lei în valoare de 7,9 miliarde de lei în intervalul ianuarie-august
Băncile au acordat ipotecare noi în lei în valoare de 7,9 miliarde de lei în intervalul ianuarie-august din acest an, ceea ce înseamnă o scădere de 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată calculele ZF pe baza datelor BNR. În pofida semnalelor alarmante privind supraîncălzirea creditării ipotecare, statistica arată că nivelul creditării noi…
-
Banca Centrală Europeană îşi va păstra angajamentul de a menţine dobânzile ultrascăzute
Banca Centrală Europeană îşi va păstra angajamentul de a menţine dobânzile ultrascăzute deşi nu a ajuns încă la un consens cu privire la momentul în care va pune capăt programului de achiziţii de obligaţiuni. Membrii consiliului guvernator al băncii se vor întâlni în această lună pentru a decide dacă îmbunătăţirea condiţiilor economice justifică încheierea programului…
-
Creșterea ROBOR a alarmat autoritățile!
Creşterea ROBOR i-a pus pe jar atât pe oficialii de la Guvern cât şi pe cei ai Băncii Naţionale. După atacuri dure din partea premierului Mihai Tudose la adresa lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR a anunţat că a dat băncilor peste 9 miliarde de lei pentru a revigora lichiditatea din piaţă şi a calma majorarea…
-
BNR va introduce de la 1 octombrie norma prudenţială pentru creditele imediate
BNR va introduce de la 1 octombrie norma prudenţială pentru creditele imediate, oferite de instituţiile financiare nebancare. Prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a declarat într-o audiere la Comisia de buget-finanţe a Senatului, că dobânzile practicate de instituţiile financiare nebancare (IFN) sunt „într-adevăr exagerate, foarte mari“.
-
Reglementarea privind clauzele abuzive din contractele cu profesioniştii, subiect de sesizare CCR!
Potrivit legislaţiei sunt interzise clauzele abuzive din contractele încheiate cu profesioniştii. Legea care reglementează acest aspect este Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori. Conform art. 12 din legea menţionată mai sus în cazul în care se constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de…