-
OUG 29/2013 – salariile personalului bugetar pt luna aprilie 2013
GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor personalului din sistemul bugetar aferente lunii aprilie 2013 Luând în considerare că, potrivit art. 53 alin. (1) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, salariile în sistemul bugetar se plătesc o dată pe lună, în perioada 5 –…
-
Parlamentarii avocaţi nu trebuie să pledeze în cauze împotriva statului
Potrivit unei scrisori a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), parlamentarii care exercită şi profesia de avocat nu trebuie să pledeze în cauze civile sau comerciale împotriva statului. În scrisoarea Agenţiei Naţionale de Integritate, se precizează că propunerea legislativă, respectiv acordarea posibilităţii unei persoane care ocupă o funcţie publică să reprezinte anumite categorii de persoane împotriva statului român,…
-
Autorităţile locale vor primi bani de la Guvern
Conform unei ordonanţe de urgenţă aprobată, miercuri, de Guvern, autorităţile locale vor primi bani de la Guvern prin intermediul unui nou program, denumit Programul naţional de dezvoltare locală, care va fi coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Potrivit documentului, fondurile vor fi alocate pe baza unor criterii care vor avea în vedere cel…
-
Degrevarea parţială pentru personalul de conducere
Camera Deputaţilor a aprobat, ordonanţa care prevede scutirea parţială de la norma didactică a persoanelor din conducerea instituţiilor de învăţământ şi a liderilor de sindicat, în favoarea acestei ordonanţe pronunţându-se 269 deputaţi, 42 au fost împotrivă şi 17 s-au abţinut. Ordonanţa 14/2013 modifică Legea educaţiei naţionale în sensul ca personalul de conducere, îndrumare şi de…
-
Se reduc numărul de posturi aferente cabinetelor demnitarilor
Camera Deputaţilor a adoptat, cu 270 voturi “pentru”, 4 “împotrivă” şi 50 de abţineri, Ordonanţa 2/2013 care prevede reducerea numărului de posturi aferente cabinetelor demnitarilor din administraţia publică centrală. Potrivit prevederilor adoptate, Cabinetului premierului va avea 18 posturi, iar cel al viceprim-ministrului cu portofoliu, ministru de stat, va avea 12 posturi. La secretarul general adjunct…
-
Finalizarea criteriilor de decupaj ale viitoarelor regiuni
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, a declarat că finalizarea criteriilor de decupaj ale viitoarelor regiuni se află într-un stadiu avansat. Dragnea a adăugat că există în schimb o discuţie serioasă despre regiunea Muntenia, aceasta fiind singura regiune unde cel mai important pol de creştere – Bucureştiul – absoarbe foarte multe energii din…
-
Ce-i mai de folos? Mintea sau norocul?
«Decât o căruţă de minte, mai bine un dram de noroc!». Aşa zice un proverb în care mai cred încă mulţi români. Şi tot crezând în zeul norocului, unii ajung să-şi piardă şi dramul de minte. Încă din 1907, D. Drăghicescu, în remarcabila sa lucrare „Din psihologia poporului român”, deplângea răspândita şi oarba credinţă în…
-
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
Pe agenda şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) care s-a petrecut miercuri la Palatul Cotroceni sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu, dar şi premierul Victor Ponta, a figurat stadiul aderării României la spaţiul Schengen şi al demersurilor politico-diplomatice. De asemenea au mai fost incluse şi subiecte ca: metodologia de comunicare şi acţiune pentru instituţiile şi autorităţile cu…
-
Noile buletine de identitate
Începând cu 1 iulie 2013 vor fi eliberate cărţi de identitate după model european care vor conţine inclusiv amprentele titularului. Pentru cei care doresc pot opta pentru cărţi de identitate electronice. Anexa proiectului normativ include o serie de informaţii privind procedurile de preluare a datelor biometrice pentru emiterea documentelor electronice. Imaginea facială în format digital şi…
-
Deblocarea posturilor din sistemul bugetar condiţionată de diminuări
Vicepremierul Liviu Dragnea menţionează că în cursul lunii aprilie se speră ca să fie finalizate toate simulările astfel încât să fie deblocată situaţia din administraţie şi să se treacă la angajări în regim unu la unu dar cu condiţii – înainte de a se trece la această măsură, posturile vacante acum şi bugetate să se diminueze…