Category: Autorităţi şi instituţii publice

  • Introducerea votului electronic

    Fostul candidat la Preşedinţie Monica Macovei a anunţat că va începe procedurile privind înfiinţarea unei asociaţii bazate pe principiile din campania electorală, împreună cu cei 500.000 de oameni care au votat-o, primul scop fiind introducerea votului electronic sau prin corespondenţă. Potrivit acesteia, obiectivele asociaţiei sunt respectarea libertăţii, a drepturilor omului, transparenţă în guvernare şi folosirea banului public, de…

  • Proiectul de buget pentru 2015

    Potrivit declaraţiilor ministrului Finanţelor, Ioana Petrescu, proiectul de buget va fi disponibil abia la începutul anului viitor, când este programată următoarea vizită a FMI, însă primele discuţii asupra bugetului vor demara la începutul lunii decembrie cu experţii tehnici ai FMI. Misiunea de evaluare a acordului cu FMI şi Comisia Europeană va sosi la Bucureşti în…

  • Suplimentare bugetară pentru autorităţile locale

    Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Liviu Dragnea, a anunţat că a aprobat un ordin privind suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei Publice cu încă 132,2 milioane lei, bani care vor fi repartizaţi autorităţilor locale. Anterior bugetul instituţiei a mai fost suplimentat, tot din Fondul de rezervă, cu 152 milioane lei, pentru plata arieratelor spitalelor şi primăriilor,…

  • Indemnizaţii mărite pentru consilieri

    Conform unui proiect de OUG, consilierii locali care îi înlocuiesc temporar în funcţie pe primari sau viceprimari, în situaţiile în care postul devine vacant sau titularul este suspendat din funcţie, vor primi o indemnizaţie majorată. Executivul justifică că legislaţia în vigoare permite, în caz de vacanţă a funcţiei de primar sau viceprimar şi în caz…

  • Lupta cu frauda fiscală continuă! Evazioniştii sunt vânaţi în mod profesionist

    Anul trecut, în miez de vară, când tot românul era preocupat de concedii, a avut loc ampla reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin care aceasta a preluat atât activitatea Gărzii Financiare, cât şi pe cea a Autorităţii Naţionale a Vămilor. În acelaşi timp, în cadrul ANAF-ului a fost înfiinţată, ca structură lipsită de…

  • HG nr. 855/2014 – finanţarea cheltuielilor prv. drumurile judeţene şi comunale

    GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind repartizarea pe judeţe a sumelor necesare pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale ANEXĂ În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 46 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, Guvernul României…

  • OUG nr. 60/2014 – rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014

    GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014   ANEXE Luând în considerare principalele caracteristici ale politicii bugetare în perioada următoare, care vor fi subordonate obiectivelor de susţinere a creşterii economice, de reducere a inflaţiei şi atingerii unui deficit bugetar la un nivel corelat cu obiectivele macroeconomice, având…

  • OUG nr. 59/2014 – rectificarea bugetului de stat pe anul 2014

    GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 Având în vedere: – analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2014; – asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului; – asigurarea fondurilor…

  • Legea amnistierii şi graţierii nu va trece de votul Parlamentului

    Legea amnistierii şi graţierii nu va trece de votul Parlamentului din cauză că toată lumea sa pronunţat împotrivă, a declarat preşedintele PSD, premierul Victor Ponta. Oficialul a menţionat faptul că este  împotriva adoptăriii acestei legi dar şi a  repunerii Legii amnistierii şi graţierii pe ordinea de zi a plenului Camerei. Reamintim faptul că deputaţii au respins, luni, cu 81 de voturi…

  • Ai vrea şi tu o maşină nouă? Te încurajează statul să-ţi iei, pe datorie!

    Numărul de maşini de pe drumurile României este deja mare, dar în creştere este şi numărul celor care au în plan achiziţionarea unui autoturism. Nu tot românul îşi permite să achite dintr-un foc preţul unui autoturism nou. De aceea, mare parte dintre autoturismele nou-cumpărate nu sunt şi proaspăt fabricate. Sunt pline parcările de maşini străvechi şi…