Category: Autorităţi şi instituţii publice

  • Proiect: Aprobarea bilanţului general al Trezoreriei Statului pe anul 2014

    Ministerul Finanțelor Publice a supus spre dezbatere publică proiectul de Hotărâre privind aprobarea bilanţului general al Trezoreriei Statului şi a contului de execuţie a bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2014. În baza prevederilor art. 39 alin.(2) din Legea Contabilităţii nr. 82/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului…

  • Starea democraţiei şi a statului de drept – luate la bani mărunţi. Care vor fi concluziile?

    „Voi lupta până la ultima picătură de sânge pentru ca tu să ai dreptul de a nu fi de acord cu mine“, afirma, la un moment dat, Ion Raţiu, reuşind să formuleze una dintre cele mai succinte, clare şi cuprinzătoare descrieri ale democraţiei. Oare câţi dintre oamenii politici de azi ar mai fi în stare…

  • Mihai-Răzvan Ungureanu nominalizat pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe

    Pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat pe Mihai-Răzvan Ungureanu. Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că este o onoare pentru el această nominalizare şi că îşi doreşte ca Parlamentul să îi acorde încrederea prin vot. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, domnul Președinte Klaus Iohannis i-a înștiințat, printr-o scrisoare oficială,…

  • Relansarea activității Institutului Cantacuzino

    Potrivit unei Ordonanțe de Urgență aprobate de Guvern, Institutul Cantacuzino va deveni Institutul Național de Cercetare “Cantacuzino”, instituţie naţională de interes strategic în domeniul cercetării şi sănătăţii publice. Astfel, Guvernul a aprobat un set de măsuri pentru protecția stării de sănătate a populației, prin care se asigură cadrul legal care să permită alocarea unor finanțări în 2015, din Fondul…

  • Preşedintele Iohannis merge la Bruxelles pentru a lua parte la sesiunele de lucru a Consiliului European

    Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis pleacă azi la Bruxelles pentru a participa azi şi mâine la Consiliul European, unde vor fi abordate în special problema migraţiei şi secutităţii. Klaus Iohannis astăzi va participa la reuniunea Consiliului European cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, după care va avea loc prima sesiune de lucru a Consiliului…

  • A fost aprobată înființarea a două structuri NATO la București

    Solicitarea președintelui Klaus Iohannis privind aprobarea înființării Unității de Integrare a Forțelor NATO, sub denumirea NATO Force Integration Unit (NFIU), și a Comandamentului Multinațional de Divizie, cu indicative de unitate militară, pe teritoriul României, în Garnizoana București, a fost adoptată de Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Aceste două comandamente NATO vor asigura legăturile între structurile…

  • Legea venitului minim garantat va fi modificată şi vor fi decuplate alocaţiile copiilor

    Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat că Guvernul va modifica Legea venitului minim garantat în ceea ce priveşte condiţionalitatea primirii ajutorului de sprijin al familiei şi venitului minim garantat de alocaţiile de stat pentru copii, dar şi va decupla alocaţiile copiilor de veniturile obţinute de membrii familiei.  După ce a fost dublată alocaţia de stat pentru copii multe familii…

  • Graba strică treaba! Părăsirea timpurie a şcolii nu-i de bun augur

    Lipsa de şcolarizare, precum şi absenţa oricăror modele pozitive, îi fac pe unii tineri să rateze orice şansă de a deveni stâlpi ai societăţii. În loc să viseze la un loc de muncă onorabil, să înveţe o meserie, ei ajung să aspire doar la câştiguri obţinute din găinării cu iz penal şi, apoi, la banii…

  • A fost aprobată Strategia naţională de apărare a ţării

    Camera Deputaţilor şi Senatul au aprobat Strategia naţională de apărare a ţării. Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat luni, 22 iunie, în plenul reunit al Parlamentului, noua Strategie Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019, intitulată “O Românie puternică în Europa şi în lume”. Iohannis a afirmat că Strategia Naţională de Apărare îşi propune să raspundă unor…

  • Ordin MMFPSPV nr. 1155/2015 – acordarea de drepturi salariale personalului din cadrul MMFPSPV

    MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE ORDIN privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – aparat central şi unităţi subordonate Având în vedere prevederile art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.…