Category: Autorităţi şi instituţii publice

  • OUG privind alegerile primarilor în două tururi

    Potrivit preşedintelui Românei, Klaus Iohannis, alegerile pentru funcţia de primar în două tururi de scrutin este o iniţiativă foarte bună, fapt pentru care l-a îndemnat pe premierul Dacian Cioloş să discute cu partidele politice în vederea schimbării legii actuale. Pe motiv că a rămas puţin timp înainte de alegerile locale, şi schimbarea legii nu ar…

  • Facilităţi pentru diasporeni! Ambasadele vor elibera adeverinţe cu rol de certificat de cazier

    Ce trebuie să facă un român aflat peste hotare, dacă îi e necesar un certificat de cazier judiciar? Să se adreseze amabasadei sau consulatului! Asta dacă nu cumva lipsa de timp sau de răbdare îl va presa atât de tare încât va alege să facă un drum până în patria mamă pentru un lucru pe…

  • Cum se vor efectua evaluările naţionale, la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a?

    În ipoteza în care diverşii factori decidenţi din domeniul educaţiei naţionale ar fi întrebaţi dacă sistemul de învăţământ românesc a avansat pe o cale bună după schimbarea de regim din decembrie 1989, este destul de probabil că răspunsurile predominante ar fi afirmative. Dacă am formula aceeaşi întrebare către cetăţeni cu diverse niveluri de pregătire şcolară…

  • Proiect: Introducerea votului electronic

    Proiectul de lege privind introducerea votului electronic la alegerile parlamentare, prezidenţiale, europarlamentare sau referendum, aflat în dezbatere publică, a fost depus, la Senat, din partea a patru parlamentari și liderului PSRO Mircea Geoană. Motivul elaborării acestui proiect legislativ a constat în faptul că la scrutinul electoral pentru alegerea preşedintelui României din noiembrie 2014, un număr foarte mare de cetăţeni români aflaţi în…

  • Cine are dreptul să reglementeze cercetarea disciplinară a funcționarilor cu statut special ?

    Există anumite categorii de persoane cărora legiuitorul le-a conferit drepturi și obligații speciale. O asemenea categorie este cea a funcționarilor publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Aceștia sunt angajați cu contract de muncă și au dreptul la salariul lunar care cuprinde salariul de bază plus indemnizații, sporuri, prime sau premii. În…

  • Proiect de ordin privind formarea iniţială a poliţiştilor locali

    În data de 18 ianuarie, Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin al Ministrului Afacerilor Interne privind formarea iniţială, în anul 2016, în instituţiile de formare ale Ministerului Afacerilor Interne a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere. Proiectul are ca obiect stabilirea…

  • Noi modificări privind controlul calităţii tezelor de doctorat

    Guvernul a aprobat o Ordonanţă care schimbă un segment din cadrul instituţional şi legislativ privind controlul calităţii tezelor de doctorat şi a aspectelor ce ţin de etica cercetării ştiinţifice. În acest sens, a fost modificată Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare. Prin Ordonanţa adoptată, se abrogă art. 42 alin.…

  • Noi reglementări privind asistenţa de care pot beneficia în România solicitanţii de azil

    În şedinţa din 19 ianuarie, Guvernul a aprobat modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a Legii privind azilul. Executivul asigură astfel transpunerea totală a Directivei UE privind procedurile de azil, precum şi a Directivei UE privind stabilirea standardelor pentru primirea solicitanţilor de protecţie internaţională, transpunerea parţială fiind asigurată prin Legea nr.331/2015 pentru modificarea şi…

  • Stabilirea calendarului de informare a românilor din afară despre votul prin corespondenţă

    Calendarul cu sesiunile de informare despre votul prin corespondenţă pentru românii din afara ţării a fost stabilit de către Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea în cadrul întâlnirii de lucru între Dan Stoenescu, ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, şi Ana Maria Pătru, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, s-a stabilit şi colaborarea celor două…

  • Corina Şuteu a fost numită secretar de stat la Ministerul Culturii

    Premierul Dacian Cioloş a semnat o decizie prin care Corina Şuteu, expert în politici culturale şi unul dintre foştii directori ai Institutului Cultural Român din New York, a fost numită secretar de stat la Ministerul Culturii. Astfel,  aşa cum a anunţat ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, ea se va ocupa, între altele, de politici şi strategii pentru cultură. Corina…