Category: Autorităţi şi instituţii publice

  • Vrei să fii președinte al unui birou electoral? Ce condiții trebuie să îndeplinești?

    Iată că alegerile bat la ușa românilor din nou, sens în care cei care vor să se implice activ în procesul electoral și să dea o mână de ajutor în desfășurarea alegerilor, au șansa să o facă. Majoritatea alegătorilor au înțeles că „nu contează cine voteaza, contează cine numără voturile” (Stalin), sens în care mulți…

  • Metodologia de admitere în Corpul experților electorali

    Metodologia de admitere în Corpul experților electorali a fost aprobată prin Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 11/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 832 din 6 noiembrie 2015. Astfel, prin Corpul experților electorali se înțelege evidența permanentă a persoanelor care pot deveni președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și străinătate sau locțiitori ai…

  • Cum vor proceda autorităţile dacă va apărea un aflux masiv de imigranţi la hotare?

    Sub impactul unor evenimente prin care a trecut România de curând, ştirile şi preocupările legate de imigranţii care bat la porţile Europei (sau care intră direct) au trecut într-un plan secund. Totuşi, problema afluxului masiv de străini proveniţi din zonele de conflict ale Orientului Apropiat, şi nu numai, rămâne în actualitate. Chestiunea a intrat în…

  • Proiectul bugetului pe 2016, finalizat de Ministerul Finanţelor

    Surse oficiale au declarat că proiectul de lege privind bugetul de stat pe anul 2016 va fi finalizat la 13 noiembrie de către Ministerul Finanţelor. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, după discuţiile cu premierul desemnat, Dacian Cioloş, că i-a cerut ministrului de Finanţe să nu facă public proiectul de buget, ci doar să îl…

  • Ajutoare de urgenţă pentru 844 familii şi persoane singure

    Guvernul a aprobat o hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 1.761.000 de lei la 844 familii şi persoane singure, afectate de calamităţi naturale, incendii ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială. Astfel, 1,42 milioane lei vor fi repartizate la 11 familii aflate în situaţii dificile cauzate…

  • Prima rundă de întâlniri între premierul Cioloş şi liderii partidelor parlamentare

    La 11 noiembrie 2015 a avut loc prima rundă de întâlniri între candidatul la funcția de prim-ministru, Dacian Cioloş, şi liderii mai multor partide parlamentare. În acest ritm lista miniştrilor din noul Cabinet ar putea fi prezentată la 14 noiembrie, ca deja săptămâna viitoare să aibă loc audierile în comisiile parlamentare şi respectiv să fie…

  • Legea nr. 258/2015 – modif. OG 80/2001 prv. stab. unor normative de cheltuieli pt. autorit. admin. publice

    PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articol unic. – Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, publicată în Monitorul…

  • HG nr. 911/2015 – finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale

    GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind repartizarea pe judeţe a sumelor necesare pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale ANEXĂ În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 51 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele…

  • Dacian Cioloș, candidat la funcția de prim-ministru

    Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, şeful statului Klaus Iohannis a semnat decretul privind desemnarea fostului europarlamentar Dacian Cioloș în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Măsura președintelui este necesară pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituția României, republicată. El…

  • Sporuri pentru funcționarii publici care lucrează cu fonduri UE în dependenţă de indicatori de performanță

    Președintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR), Florin Jianu, vine cu propunerea ca rata de absorbție a fondurilor europene ar crește substanțial dacă funcționarii publici care lucrează cu fonduri UE ar primi indicatori de performanță, în funcție de care să obțină sporuri. Reamintim că la moment funcționarii publici care lucrează cu fonduri UE încasează automat 75% din salariu…