-
Care sunt normele pentru acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului Diplomatic și consular al României?
Cei care au îmbrățișat cariera diplomatică beneficiază începând cu 21 august 2015 de pensie de serviciu, stabilită prin legea 216/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 546 din 22 iulie 2015. Cei vizați au așteptat răbdători normele de aplicare care și-au făcut apariția după aproape 4 luni de zile. Astfel, în Monitorul Oficial 925…
-
Declaraţia privind salariile obţinute în România de rezidenţii statelor UE. Ce trebuie ştiut?
Dacă ai intrat în horă, trebuie să joci! Cel care-a spus prima dată acest lucru, probabil un ţăran de-acum câteva veacuri, nici nu-şi imagina că va veni o vreme când vorbele sale vor fi valabile nu doar pentru oameni, ci şi pentru… state! România a intrat în hora statelor UE iar acum trebuie să-şi adapteze…
-
Excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004
Cu unanimitate de voturi, plenul Curţii Constituţionale a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, şi a constatat că amendarea şefului unei autorităţi publice pentru nerespectarea termenului în care trebuie să execute o hotărâre judecătorească definitivă, fără ca el să poată contesta sancţiunea, este neconstituţională. Astfel, CC a constatat că…
-
Petiţie pentru dizolvarea Parlamentului
Mii de persoane au votat o petiţie pentru dizolvarea Parlamentului. Astfel, peste 11.400 de persoane au semnat “Petiția pentru dizolvarea Parlamentului României“, obiectivul fiind 250.000 de semnături. Iniţiatorii petiţiei reproşează Parlamentului faptul că fac legi doar în interesul lor.
-
De ce unele legi sunt neconstituționale ? Pentru că parlamentarii confundă Camera Deputaților cu Senatul !
Mai este puțin și vin alegerile. Din nou va urma o avalanșă de promisiuni, românilor le vor fi ascultate păsurile de către cei care le cer votul, vor primi asigurări că dacă ei ajung să fie aleși toate problemele nației vor dispărea ca prin farmec. Mulți români care au crezut în aceste promisiuni deșarte, s-au…
-
Camera Deputaţilor a adoptat Legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat Legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise şi urmează să fie transmisă preşedintelui spre promulgare. Potrivit proiectului de Lege, se interzice complet fumatul în toate spaţiile închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, unităţi sanitare, precum şi cele de învăţământ.…
-
A fost aprobat proiectul Legii bugetului de stat şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale pe 2016
Plenul reunit al celor două Camere a adoptat proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2016, precum şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale pe 2016, pe articole şi anexe, fără amendamente aduse. Pentru anul 2016, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat sunt evaluate la 52,59 miliarde lei, din care 99,4% sunt aferente sistemului public de pensii,…
-
Condiţiile în care aleşii locali îşi pot pierde mandatul, modificate
În şedinţa din 15 decembrie, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, parlamentarii din Comisiile juridică şi de administraţie ale Senatului au modificat condiţiile în care aleşii locali îşi pot pierde mandatul. Propunerea legislativă prevedea ca primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni să îşi piardă mandatul în cazul unei hotărârii judecătoreşti definitive…
-
Legea pentru alegerea primarilor în două tururi, respinsă
În cadrul şedinţei comune a Comisiei juridice şi a Comisiei de administraţie a Senatului, proiectul de lege, iniţiat de PNL, pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin a primit raport negativ. Proiectul de lege prevede că este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, iar dacă niciunul dintre candidaţi nu a…