-
Cum e asigurată buna funcționare a birourilor electorale? Printr-o impecabilă organizare!
Aristotel obișnuia să le zică discipolilor săi că totul începe și se sfârșește cu organizarea. Dacă această observație a supraviețuit, ajungând până la noi, înseamnă că sunt șanse mari ca ea să fie adevărată. Numai că zadarnic ne-am alimenta spiritul cu vorbele înțelepte rămase de la înaintași dacă n-am reuși să ni le și reamintim, pentru…
-
Proiect de lege privind venitul minim de incluziune
Proiectul de lege privind venitul minim de incluziune care cumulează trei ajutoare sociale în unul singur: ajutorul de incluziune, ajutorul de sprijin pentru familiile cu copii şi ajutorul pentru încălzire a fost adoptat de Guvern. Aceste trei tipuri de ajutoare sociale se vor subscrie acestui mecanism de venit minim de incluziune, la care se mai adaugă…
-
Legea privind vânzarea pe internet a medicamentelor, trimisă spre reexaminare
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului pentru reexaminare Legea care reglementează vânzarea medicamentelor pe internet. În cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii farmaciei nr. 266/2008 se arată că “potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 266/2008, în farmaciile comunitare, oficinele locale de distribuție, farmaciile din unitățile medicale aflate în structura ministerelor cu rețea…
-
Conturile bancare aparţinând partidelor politice nu pot fi executate silit
Proiectul care spunea că nu se poate executa silit un cont bancar dacă aparţine unui partid politic a trecut de Camera Deputaţilor. La iniaţiativa a trei senatori PSD, orice cont de partid este considerat special şi nu poate fi poprit. Deputaţii au fost de acord cu iniţiativa, prin urmare partidele politice din România tocmai şi-au…
-
Noi amendamente la Legea antifumat
La doar două săptămâni de la intrarea ei în vigoare, Legea antifumat ar putea fi modificată. Senatorii jurişti au adoptat, pe 30 martie 2016, mai multe amendamente în favoarea fumătorilor. Amendamentele, citite de către senatorul PNL, Steliana Miron, în Comisia juridică, au primit susţinerea tuturor senatorilor prezenţi la şedinţă. Conform acestor amendamente, spaţiul închis va…
-
Decrete semnate de preşedintele României
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, la 29 martie, Decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea zilei de 16 octombrie – Ziua naţională a alimentaţiei şi a combaterii risipei alimentare. Prin legea privind instituirea zilei de 16 octombrie – Ziua naţională a alimentaţiei şi a combaterii risipei alimentare, anual, cu prilejul sărbătoririi acestei zile, ar urma să…
-
Proiectul pentru interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist adoptat tăcit
Proiectul de lege privind interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist a fost adoptat tăcit în Plenul Senatului. Reamintim că proiectul prevede interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist, iar aderarea la o organizaţie politică cu caracter comunist se va pedepsi cu închisoare de la 3 la 6 ani, constituirea unei asemenea organizaţii se va pedepsi cu închisoare…
-
Propunerea legislativă referitoare la interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist
Propunerea legislativă referitoare la interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist, care are ca scop prevenirea reinstaurării în România a regimului totalitar comunist, va fi transmisă la Camera Deputaţilor de către Senat. Astfel aderarea la o organizaţie politică cu caracter comunist se va pedepsi cu închisoare de la 3 la 6 ani, constituirea unei asemenea organizaţii se va…
-
Gorghiu: În România nu sunt încurajate familiile active
Potrivit declaraţiilor copreşedintelui PNL Alina Gorghiu, Guvernul nu susţine majorarea indemnizaţiilor pentru mame “din motive pragramatice”, iar cei patru milione de români plecaţi din ţară se vor întoarce acasă doar dacă vor avea condiţii să îşi crească copiii. “Uitaţi-vă la statele din UE care şi-au adus oamenii înapoi prin nişte politici.(…) În România nu sunt încurajate…