Category: Autorităţi şi instituţii publice

  • Respingerea moţiunii “Drepturile omului nu sunt un lux! “

    Deputaţii au respins moţiunea simplă “Drepturile omului nu sunt un lux!” îndreptată împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, cu 45 de voturi “pentru”, 84 “împotrivă”, 85 de abţineri şi 4 voturi neexprimate. Semnatarii moţiunii ALDE, care au iniţiat demersul, fac referire la declaraţia ministrului Justiţiei, din data de 14 martie, imediat după adoptarea OUG privind interceptările. Ministrul Raluca…

  • Iohannis a semnat decretul de numire a Laurei Condruţa Kovesi pentru un nou mandat în fruntea DNA

    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a Laurei Condruţa Kovesi pentru un nou mandat în fruntea DNA, reiterând cu aceast prilej aprecierea faţă de activitatea procurorului şef DNA. Actul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 261/2016. ”Rezultatele obţinute de DNA în anii precedenţi şi dacă vorbim de trecutul recent chiar în 2015 sunt impresionante.…

  • 10 aprilie – “Ziua Sportului Curat”

    În cadrul şedinţei din 6 aprilie, Executivul a adoptat o Hotărâre prin care 10 aprilie devine “Ziua Sportului Curat“. Pentru a sărbători “Ziua Sportului Curat”, se vor organiza acţiuni de educare, informare şi prevenire a dopajului în sport, adresate îndeosebi tinerilor, cu precădere sportivi şi practicanţi ai sportului recreativ, precum şi personalului din anturajul acestora.…

  • Cum se aplică anumite preved. din legea contenciosului admin. raportat la intrarea în vigoare a Codului de proced. civilă?

    Legea oferă posibilitatea fiecărui cetățean interesat să poată obține, în urma unei cereri, informații publice de la o anumită autoritate. Dacă autoritatea sau instituția respectivă refuză să răspundă, cetățeanul poate acționa în justiție respectiva autoritate care va fi obligată prin hotărâre judecătorească să furnizeze informațiile solicitate. Dacă nu se conformează termenului acordat prin hotărârea judecătorească,…

  • Indemnizaţie mai mare pentru militarii din detaşamentele de muncă, din perioada 1950-1961

    În data de 5 aprilie 2016, Senatul a aprobat un proiect de lege, cu 84 de voturi “pentru” şi o abţinere, potrivit căruia persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950-1961, vor avea dreptul la o indemnizaţie lunară de 5 lei pentru fiecare lună de stagiu militar…

  • Legea nr. 17/2016 – modificarea Legii nr. 230/2007 prv. înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari

    PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articol unic. – Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu…

  • Guvernul intenţionează să lanseze în dezbatere principiile de reformă în administrația publică

    La întâlnirea cu reprezentanții Asociației Orașelor din România, premierul Dacian Cioloș, a informat că Guvernul României intenționează să lanseze în dezbatere, în perioada imediat următoare, principiile de reformă în administrația publică, urmând ca în iunie, după alegerile locale, să prezinte un pachet de reforme în acest domeniu. “Intenția mea este chiar să merg săptămâna viitoare…

  • Mandat de arestare emis de un stat membru UE poate fi anulat

    Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în cazul unei solicitări de arestare emise de România, a decis ca aplicarea unui mandat de arestare emis de un stat membru UE poate fi anulată în cazul în care există riscul concret al tratamentelor inumane din cauza condiţiilor de încarcerare în statul respectiv. În cazul în care existenţa acestor…

  • Aviz favorabil pentru ordonanța de urgență privind interceptările

    Ordonanța de urgență privind interceptările, care reprezintă un act cu caracter de provizorat, a primit aviz favorabil din partea Comisiei de apărare din Senat. Președintele Comisiei de apărare din Senat, Marius Obreja, a menţionat că s-a propus ca această ordonanţă să fie înlocuită în cel mult nouă luni de o lege care să reglementeze acest domeniu care să dea certitudinea…

  • De ce ne este necesar un Cod administrativ?

    „Cum poate fi descrisă relația ta cu autoritățile și instituțiile publice?” Iată o întrebare la care fiecare român ar avea, cu siguranță, multe lucruri de spus. Și nu numai de bine, din păcate! În administrația publică sunt lucruri care s-au îmbunătățit în ultimii ani, dar sunt prezente și o mulțime de neajunsuri. Cetățenii au nemulțumiri,…