Category: Autorităţi şi instituţii publice

  • Funcţionarilor publici li se aplică acelaşi regim juridic aplicabil aleşilor locali?

    Persoanele condamnate penal pentru săvârşirea unor infracţiuni nu pot exercita o funcţie publică iar în cazul în care se află în exercitarea funcţiei şi sunt condamnate penal, raporturile de serviciu încetează de drept. În cazul în care o persoană a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de…

  • Depunerea cererilor pe schemele de bunăstare porcine şi păsări

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) atenţionează că până miercuri, 15 iunie, beneficiarii plăţilor pe schemele de bunăstare, porcine şi păsări, aflaţi sub angajament în derulare pot depune cererile clauzei de revizuire pentru anii 2015 şi 2016, fără aplicarea penalităţilor de întârziere. Acest lucru se referă la beneficiarii Măsurii 215 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor – pachet a)…

  • Statutul de observator la organizaţia Alianţa Pacificului pentru România

    Ministerul Afacerilor Externe a declarat că cererea României de dobândire a statutului de observator la această organizaţie a fost aprobată de Consiliul de Miniştri al Alianţei Pacificului. Preşedinţia pro tempore a Alianţei Pacificului deţinută la moment de Republica Peru a primit solicitarea României şi ulterior a fost aprobată prin consens de către cei patru membri ai organizaţiei. România a…

  • Depunerea declaraţiei privind datoriile la Fisc de către candidaţi – Propunere

    Propunerea legislativă, iniţiată de Daniel Fenechiu, prevede ca toţi candidaţii să depună la dosar şi o declaraţie privind datoriile la Fisc. Iniţiativa inspirată din regulile electorale din Occident a fost susţinută de câţiva senatori şi deputaţi din mai multe partide. Drept exemplu a servit rezultatul alegerilor din 5 iunie, la care au câştigat persoane cu dosare penale, persoane condamnate, persoane aflate în închisoare, dar…

  • Referendumul local poate avea loc în aceeași zi cu alegerile locale?

      Latinii spuneau că „vox populi, vox Dei” (vocea poporului, vocea lui Dumnezeu) dorind să arate că o decizie trebuie luată cu votul majorității care hotărăște. A devenit un slogan în care politicienii par să creadă și îl tot invocă mai ales în perioadele electorale. Realitatea este că acest dicton a fost scos din context…

  • Aleşii locali, doar 8 ani în funcţie

    Deputatul ALDE, Alexandru Băişanu, propune ca viitorii primari, preşedinţi de Consiliu Judeţean, dar şi consilieri locali şi judeţeni să-şi poată exercita funcţiile obţinute cel mult 8 ani. În urmă cu doi ani, propunerea aceasta a venit din partea liberalilor, însă a fost respinsă în Senat. “Prezenta propunere vine în întâmpinarea nevoii de a asigura un…

  • Noi reguli privind consiliul de administrație în companiile publice

    În cazul întreprinderilor publice, numirea, remunerarea, atribuțiile, eliberarea din funcție sau înlocuirea membrilor consiliului de administrație este guvernat de reguli clare care trebuiesc respectate. În caz contrar, sancțiunile sunt usturătoare. Având în vedere noile realități economice, legiuitorul a decis să adopte legea 111/2016 pentru aprobarea OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Aceasta a…

  • Salarizarea angajaților plătiți din fonduri publice. Noutăți care înlătură inechități!

    La aceeași muncă, aceeași simbrie! Un principiu consacrat care, de la o vreme, n-a mai fost aplicat, în sistemul bugetar. Acolo, este des-întâlnită situația în care două persoane îndeplinesc o activitate similară, având aceleași studii și aceeași vechime, numai că una dintre ele se alege, la final de lună, cu mai mulți bani pe cardul…

  • Noi modificări referitor la acordarea concediului de odihnă salariaților din administrația publică

    Conform unei hotărâri adoptate de guvern, salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare aflați în situația în care au absentat de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în concedii medicale sau în concedii fără plată, vor putea beneficia de concediul de odihnă anual. În cazul în care perioadele…

  • Noile norme care vor aduce mai multă transparenţă din partea autorităţilor

    Noile norme care vor aduce mai multă transparenţă din partea autorităţilor au fost modificate şi adaptate cerinţelor cetăţenilor. Astfel, Autorităţile locale şi centrale vor deveni mai transparente în privinţa informaţiilor de interes public. Acest fapt s-a datorat creşterii, cu 50% în 2015 faţă de anul precedent, numărului proceselor din instanţă în care cetăţenii dau în judecată autorităţile pentru lipsă…