-
ICCJ. Recurs împotriva unei hotârâri pronunțate în recurs
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în baza art. 493 alin. 5 C. proc. civ., că se impune anularea recursului în situația în care a fost declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, pronunțate în recurs. întrucât nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului (conform dispoziţiilor art. 483 alin. 1 C. proc. civ.). (Decizia nr. 97…
-
ICCJ. Competenţă materială în cazul contestării actelor emise de ANAF
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în situația în care actul administrativ contestat este emis de către o autoritate publică centrală, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fără a privi vreo sumă din categoria celor pentru care competenţa materială se delimitează în funcţie de criteriul valoric, competenţa materială revine curţii de apel, în…
-
ANAF a sistat publicarea datoriilor companiilor
De mai bine de o lună, cifrele privind datoriile agenţilor economici la bugetul statului nu mai sunt publice, ANAF sistând furnizarea acestor date. Utima dată când datoriile au putut fi verificate de public, cele mai mari restanţe erau în dreptul societăţilor statului. Ministrul Finanţelor a propus amnistie pentru aceste datorii. Până acum, ANAF publica periodic…
-
CCR va discuta sesizarea care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate
Curtea Constituţională a României va discuta sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate. Şeful statului invocă neclaritatea textelor cu privire la presemnalizarea maşinilor de poliţie. “Considerăm că această soluţie legislativă se îndepărtează de la scopul instituirii…
-
Finanţarea programelor sportive din fonduri publice. Cum se realizează?
Există un domeniu în care România a reușit să surclaseze – în repetate rânduri – marile puteri ale lumii. Sportul! Performanțele, uneori extraordinare, obținute de către sportivii noștri la marile competiții internaționale ne-au făcut să trecem mai lesne prin perioade dificile, sărace în momente de bucurie colectivă, ale istoriei noastre recente. Deseori, reușitele din sport ne-au…
-
800.000 de firme trebuie să-şi înlocuiască aparatele de marcat vechi cu cele cu jurnal electronic
Circa 800.000 de firme trebuie să-şi înlocuiască aparatele de marcat vechi cu cele cu jurnal electronic, data limită pentru companiile plătitoare de TVA fiind 1 septembrie, iar pentru cele neplătitoare de TVA, 1 noiembrie, se arată într-un comunicat. Controalele ANAF la firmele ce utilizează case de marcat arată că încă sunt foarte mulţi comercianţi la…
-
Jumătate din voucherele suplimentate în Programul “Rabla” au fost deja folosite
Aproape jumătate din cele 30.000 de vouchere suplimentate în Programul “Rabla” pentru persoane fizice au fost înregistrate în sistemul informatic al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) în mai puţin de o săptămână de la alocarea bugetului suplimentar, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. “La mai puţin de o săptămână de la suplimentarea bugetului…
-
Programul calendaristic al referendumului a fost aprobat
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 800 din data de 18 septembrie 2018, a fost publicată Hotărârea nr. 743/2018 privind aprobarea Programului calendaristic al referendumului național pentru revizuirea Constituției din 6 și 7 octombrie 2018. Prin Hotărârea nr. 743/2018 s-a aprobat Programul calendaristic al referendumului național pentru revizuirea Constituției din 6 și 7 octombrie 2018.
-
Primăriile pot depune începând cu luna octombrie dosarele de finanţare pentru achiziţia de autovehicule
Primăriile vor putea depune la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), în perioada 3 octombrie – 2 noiembrie 2018, dosare de finanţare pentru achiziţia de autovehicule mai puţin poluante pentru transportul public de persoane. Potrivit unui comunicat de presă al AFM două noi programe care vizează îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect…
-
CCR. Sesizare de neconstituționalitate ref. modificarea Legii administrației publice locale
Curtea Constituțională a României a luat în dezbatere obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și pentru abrogarea art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, obiecție formulată Președintele României, potrivit unui comunicat. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția…