-
Poate susţine statul şi anul viitor voucherele de vacanţă pentru bugetari?
Primvicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), a declarat că voucherele de vacanță pentru bugetari, care s-au emis pentru prima dată în acest an, este posibil să nu se împartă funcționarilor de la stat și anul viitor, din cauză că statul nu va avea fonduri să le susțină.
-
Moţiunea “Turism de România: Un ministru incompetent şi o ţară fără brand” a fost respinsă!
Moţiunea “Turism de România: Un ministru incompetent şi o ţară fără brand”, prin care se cere demisia ministrului de resort a fost dezbătută şi respinsă astăzi în plenul Senatului. Senatul a respins moţiunea prin care se cerea demisia ministrului de resort.
-
Fondul de Garantare a Creditului Rural va reduce valoarea comisionului unic de garantare
Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) va reduce de la începutul anului viitor valoarea comisionului unic de garantare de la 3,8% la 1,6%, de această măsură putând beneficia circa 10.000 de societăţi din agricultură, zootehnie şi acvacultură, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Conform unui comunicat al MADR, începând cu 1 ianuarie 2019, FGCR…
-
ICCJ. Competența materială în cazul unei contestații privind achizițiile directe
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în cazul unei achiziții directe făcute de un muzeu sunt aplicabile, în ceea ce privește stabilirea competenței materiale în soluționarea contestațiilor, normele generale cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și nu prevederile legii speciale, respectiv Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire…
-
Cum vor fi utilizate datele despre clienții companiilor aeriene, în combaterea infracțiunilor?
Un binecunoscut proverb autohton spune că „paza bună trece primejdia rea”. Acum, în era globalizării, când legăturile dintre diferitele regiuni ale lumii se realizează din ce în ce mai lesne iar oamenii călătoresc mai mult ca niciodată, persoanele implicate în activități infracționale de mare periculozitate au identificat și deja exploatează din plin noile „oportunități” ce…
-
Proiect legislativ: cererile de moştenire vor fi depuse la judecătorie
Deputaţii au adoptat un proiect legislativ care prevede că cererile de moștenire vor trebui depuse la judecătorii. La articolul 94 C. procedură civilă, unde se stabileşte competenţa după materie şi valoare a judecătoriilor, proiectul de lege va adăuga la listă: -cererile în materie de moştenire, indiferent de valoare; de altfel, articolul 105, unde se precizează…
-
Bugetarii vor primi indemnizaţie de hrană!
Dacă până acum numai angajaţii din Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Justiţiei, SRI, SIE şi SPP, alături de cei ai Poliţiei Locale, beneficiau de drepturi de hrană, începând cu decembrie 2018 o astfel de indemnizaţie se va acorda tuturor bugetarilor, potrivit Legii salarizării unitare.
-
Ministerul Apărării Naţionale a înfiinţat Comandamentul Apărării Cibernetice
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă înfiinţarea, începând din 1 decembrie, a Comandamentul Apărării Cibernetice, structură apărută în contextul în care confruntările cibernetice în domeniul militar sunt din ce în ce mai diversificate, mai des întâlnite şi cu impact similar capabilităţilor de luptă clasice.
-
Ce decrete au fost semnate în penultima zi a lunii noiembrie?
Președintele României, a semnat următoarele decrete potrivit unui comunicat: – Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; – Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (1) și (2) ale articolului 64 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului; – Decret privind promulgarea…
-
A fost aprobat Registrul naţional al calificărilor profesionale din România
Registrul naţional al calificărilor profesionale din România este o bază de date naţională care cuprinde descrierea calificărilor profesionale din România recunoscute la nivel naţional care pot fi dobândite atât prin sistemul formal de educaţie şi formare profesională, cât şi prin recunoaşterea rezultatelor învăţării dobândite în contexte nonformale şi informale, din perspectiva învăţării pe tot parcursul…