-
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie va funcţiona cu un număr maxim de 579 de posturi
Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casaţie și Justiţie.
-
Ce valoare a atins datoria externă a Romîniei?
În perioada ianuarie – noiembrie 2019, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 9 924 milioane euro, comparativ cu 8 205 milioane euro în perioada ianuarie – noiembrie 2018; în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2 473 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai…
-
Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii. Organizare şi funcţionare
În Monitorul Oficial nr. 12/2020, a fost publicată Hotărârea nr.1002/2019 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii.
-
ANPC avertizează operatorii cu privire la falşii comisari!
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor avertizeaza operatorii economici in legatura cu existenta unor persoane care pretind ca sunt comisari ANPC sau CJPC si care, sub pretextul neregulilor depistate, solicita plata unor amenzi.
-
Ce prevede regulamentul aplicabil instituţiilor emitente de monedă electronică?
Ca să obții răspunsurile mult dorite, trebuie să stăpânești arta… formulării întrebărilor! Și, desigur, să știi unde și pe cine să întrebi. În legătură cu emiterea de monedă electronică întrebările sunt numeroase. Și răspunsurile nu excelează la capitolul simplitate. Dimpotrivă, sunt complexe!
-
ANCPI a înregistrat gratuit peste un milion de proprietăţi
În anul 2019, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituţie aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), a înregistrat, gratuit pentru cetăţeni, peste 1.200.000 de proprietăţi.
-
Componenţa Autorităţii teritoriale de ordine publică a fost modificată
În Monitorul Oficial nr. 14/2020, a fost publicată Legea nr.12/2020 pentru modificarea art.17 alin. (2) din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.
-
Comisia salută intrarea în vigoare a noilor norme UE privind protecţia consumatorilor
Comisia salută intrarea în vigoare a noilor norme UE privind protecţia consumatorilor, ca parte a „Noilor avantaje pentru consumatori”. Acestea vizează o mai bună aplicare şi modernizare a normelor actuale ale UE privind protecţia consumatorilor, în conformitate cu evoluţiile digitale.
-
Ministerul Finanţelor Publice va exercita o nouă funcţie!
Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc va fi organizat în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.