-
CCR. Statutul judecătorilor şi procurorilor se reglementează prin lege organică
Plenul Curţii Constituţionale s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilorart.106 lit.a) și d) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Curtea a admis excepţia de neconstituşionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale.
-
ANAF recomandă interacțiunea la distanță cu unitățile fiscale
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a reamintit contribuabililor că obligaţiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanţă.
-
Casa Naţională de Pensii Publice anunţă că activitatea de audienţe va fi suspendată
Casa Naţională de Pensii Publice anunţă că activitatea de audienţe, atât la sediul central cât şi la sediile Caselor teritoriale de pensii, va fi suspendată începând cu data de 11.03.2020 şi până pe data de 31.03.2020, urmând ca, în funcţie de evoluţia situaţiei, să fie anunţate alte decizii.
-
ICCJ. Sumele destinate plăţii drepturilor salariale nu pot face obiectul executării silite prin poprire
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită cu recursul în interesul legii în materie civilă cu privire la executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice.
-
Atenţie! Instituţiile publice şi private trebuie să asigure materiale de igienă!
La sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc şedinţa Grupului de suport tehnico-ştiintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, în completarea măsurilor dispuse prin hotărârile anterioare ale Grupului, raportat la evoluţia răspândirii infecţiilor cu COVID-19 pe teritoriul României.
-
Unele instituţii au suspendat programul de audienţe
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a informat că, având în vedere extinderea epidemiei de Coronavirus, inclusiv în municipiul Bucureşti, pentru prevenirea îmbolnăvirii, începând cu data de 10 martie 2020, programul zilnic de audienţe desfăşurat la sediul ANSPDCP va fi suspendat pe perioadă nelimitată, urmând ca activitatea de relaţii cu publicul…
-
A fost aprobat bugetul de venituri pe anul 2020 al Autorităţii Navale Române
În Monitorul Oficial nr. 187/2020 a fost publicat Ordinul nr. 731/2020 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al Autorităţii Navale Române. Se prevede că se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al Autorităţii Navale Române, care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi care se finanţează…
-
Preşedintele a semnat mai multe decrete de eliberare din funcţie!
Preşedintele României a semnat următoarele decrete:
-
ANPC a emis recomandări în contextul prevenirii îmbolnăvirilor cu noul virus
Având în vedere atribuţiile stabilite prin HG nr.700/2012, în contextul ultimelor evoluţii legate de zonele afectate de noul Coronavirus şi al faptului că România poate fi expusă la apariţia de cazuri de infecţie, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat un scurt ghid pentru consumatori ce conţine recomandări ale autorităţilor naționale cu responsabilitate în domeniul…
-
Condiţiile de eliberare a avizului de retransmisie au suferit unele modificări
În Monitorul Oficial nr.179 din 4 martie 2020, a fost publicată Decizia nr. 203/2020 pentru modificarea şi completarea Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr.72/2012 privind condiţiile de eliberare şi modificare a avizului de retransmisie.