-
Planul naţional de relansare şi rezilienţă al României este documentul care fundamentează priorităţile de reformă!
Planul naţional de relansare şi rezilienţă al României este documentul strategic al României care fundamentează priorităţile de reformă şi domeniile de investiţii la nivel naţional pentru instituirea Mecanismului de redresare şi rezilienţă. OUG nr. 155/2020 unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de relansare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile…
-
Procedura privind organizarea Unităţilor de coordonare şi implementare a recensământului a fost legiferată!
A fost reglementată componenţa, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Unităţii de coordonare şi implementare a recensământului. În Monitorul Oficial nr. 816/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 733/2020 privind componenţa, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Unităţii de coordonare şi implementare a recensământului, respectiv ale unităţilor judeţene de implementare a recensământului.
-
Deputaţii au dreptul să adreseze întrebări scrise şi în perioada în care Camera Deputaţilor nu este în sesiune
Regulamentul Camerei Deputaţilor va fi modificat. Hotărârea nr. 21/2020 prevede modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. Deputaţii au dreptul să adreseze întrebări scrise şi în perioada în care Camera Deputaţilor nu este în sesiune. Răspunsurile vor fi formulate în scris.
-
A fost promulgată Legea privind modificarea Codului Silvic
Preşedintele României a semnat următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind statutul personalului feroviar; Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2018 privind Registrul National de Publicitate Mobiliară şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare; Decret…
-
Inspecţia Muncii a desfăşurat acţiuni de control
Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfăşurat, în săptămâna 31august –5 septembrie 2020, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 3.280.900 de lei, din care 3.117.400 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost depistate 140…
-
Calendarul desfăşurării alegerilor parlamentare a fost aprobat
În Monitorul Oficial nr. 817/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 745/2020 pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.
-
A fost stabilită data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor
În Monitorul Oficial nr. 816/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 744/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.
-
Ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern!
Guvernul a adoptat în ultima sa şedinţă mai multe Ordonanţe de urgenţă cu implicaţii în diferite domenii:
-
Metodologia privind revocarea din funcţia de conducere a poliţiştilor de penitenciare
În Monitorul Oficial nr. 812/2020 a fost publicat Ordinul nr. 3430/2020 pentru aprobarea Metodologiei privind modul de verificare a îndeplinirii criteriilor avute în vedere la revocarea din funcţia de conducere a poliţiştilor de penitenciare.
-
Sprijin financiar va fi acordat crescătorilor de păsări!
OUG nr. 151/2020 prevede aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID – 19. Ajutorul de stat se acordă crescătorilor de păsări, întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, după caz, precum şi persoanelor juridice care desfăşoară activitate de reproducţie şi/sau…