-
Aspecte administrative privivind operaționalizarea platformei informatice MAI – GATE!
Ordinul nr. 150/2024 prevede stabilirea aspectelor administrative privind operaţionalizarea şi funcţionarea platformei informatice prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 158/2019 pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave.
-
Noutăți privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat!
Rezidenţii pot participa la diverse forme de pregătire – cursuri, stagii, forme de învăţământ postuniversitar uman de specialitate, în afara programului de pregătire în rezidenţiat şi altele – conferinţe şi congrese în domeniul specialităţii, organizate pe plan naţional sau internaţional, după informarea coordonatorului sau directorului de program şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 –…
-
Metodologie de elaborare şi aplicare a Testului IMM!
Ordinul nr. 2761/2024 prevede modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului nr. 546/2023 privind aprobarea Metodologiei de elaborare şi aplicare a Testului IMM. Metoda «bulgăre de zăpadă» este o eşantionare nonprobabilistică, utilizată în situaţia în care nu există informaţii suficiente pentru a identifica toate IMM-urile care compun o anumită populaţie, ci este posibilă…
-
Lista actelor normative discutate de Guvern în ședința de astăzi!
Guvernul a publicat lista actelor normative pe care o va discuta în ședinta de astăzi:
-
Regulament de organizare şi funcţionare a birourilor electorale constituite pentru alegerea Preşedintelui României
Hotărârea nr. 1/2024 prevede aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor electorale constituite pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024. Membrii şi personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale sunt numai cetăţeni cu drept de vot.
-
Norme metodologice pentru aplicarea de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în domeniul industriei!
Ordinul nr. 2887/2024 prevede aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în domeniul industriei. Direcţia politici industriale şi finanţări pentru industrie din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului are obligaţia monitorizării schemelor de ajutor de stat/de minimis pe care le administrează.
-
Condiţiile de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului!
Hotărârea nr. 1127/2024 prevede modificarea art. 29 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.
-
Modificări ale Legii cu privire la actele de stare civilă!
În Monitorul Oficial nr. 926/2024 a fost publicată OUG nr. 111/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. Ordonanța prevede extinderea, până la 24.09.2025, a termenului privind informatizarea pe deplin a activității de stare civilă la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, prin operaționalizarea Sistemului Informatic Integrat…