Category: Funcţionari publici

  • Normele de aplicare a guvernanței corporative în întreprinderile public, în dezbatere publică

    Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a lansat în dezbatere publică Normele de aplicare a guvernanţei corporative în întreprinderile publice. Normele cuprind un cadru unitar pentru stabilirea criteriilor de selecţie, de întocmire a listei scurte de până la 5 candidaţi pe post, a clasamentului acestora şi procedura privind numirile finale. De asemenea, documentul clarifică metodologia de stabilire…

  • Un nou secretar de stat la Ministerul Transporturilor

    Printr-o decizie a premierului Dacian Cioloș, Ion Trocaru a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Decizia a fost publicată pe 4 august 2016 în Monitorul Oficial. În aceeaşi zi, a fost publicată în Monitorul Oficial o altă decizie, prin care premierul Cioloș l-a eliberat pe Dorin Mitan din funcția de…

  • Două legi privind statutul polițistului au fost promulgate

    Președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 12 iulie, decretele pentru promulgarea a două legi privind statutul polițistului. Este vorba despre promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, şi promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Actele…

  • Grevă în administraţia publică locală

    Mii de funcţionari din primării şi consilii judeţene au protestat astăzi în faţa primăriilor după ce negocierile de la Ministerul Muncii au eşuat. Salariile mici, tichetele de vacanţă şi norma de hrană sunt printre principalele probleme ale angajaţilor din administraţia publică locală. Referitor la creşterea salariilor, vor fi demarate, începând cu data de 15 iulie, discuţiile pentru legea unitară de salarizare, pornind de…

  • Şeful statului a semnat decretele de numire şi de revocare a unor miniştri

    Klaus Iohannis a semnat decretele privind numirea lui Mircea Dumitru în funcţia de ministru al educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, a lui Sorin Bușe în funcţia de ministru al transporturilor și a Mariei Ligor în funcţia de ministru delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni. De asemenea, preşedintele a semnat și decretul privind numirea ca…

  • E acceptabil ca modificarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor să fie reglementată prin ordin ministerial?

    „Ori laie, ori bălaie”, se spune uneori, într-un limbaj neaoș, țărănesc. În limbaj formal, academic, zicala aceasta poate fi interpretată în sensul că, de regulă, ambiguitatea nu este dezirabilă; că trebuie evitată. Pe tărâm legislativ, ambiguitatea este, întotdeauna, un oaspete nedorit. La fel și neconstituționalitatea! O prevedere legală poate fi constituțională sau ba. Nu este tolerabilă…

  • Noutăți legislative privind cariera de polițist și ocuparea locurilor vacante din poliție

    De multă vreme se afirmă că există un deficit de personal la nivelul instituțiilor MAI și, pe de altă parte, o carieră în poliție rămâne (încă) atractivă pentru numeroși tineri. Dat fiind numărul de posturi vacante în poliție, au fost impuse recent, pe cale legislativă, o serie de măsuri. Alte prevederi de dată recentă se…

  • Vor putea munci la stat şi după pensionare

    Potrivit proiectului de lege votat de deputaţi, funcţionarii de la stat vor putea lucra în continuare, timp de trei ani, şi după ce împlinesc vârsta de pensionare. După perioada de trei ani, funcţionarii pot rămâne în slujbă, doar cu acordul periodic al superiorilor. Astfel, revine posibilitatea de a cumula pensia cu salariul de la stat. Proiectul oferă şi posibilitatea funcţionarilor publici de…

  • Neconstituţionalitatea prevederilor privind abuzul în serviciu a fost admisă parţial

    Sesizările privind  neconstituţionalitatea prevederilor privind abuzul în serviciu a fost admisă parţial de către CCR, cu recomandare din partea judecătorilor ca sintagma ”în mod defectuos” să fie înlocuită cu ”prin încălcarea legii”. Astfel, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi ”constată că dispoziţiile art 246 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. 1…

  • Sesizare la CCR privind modificarea Regulamentului Camerei

    Valeriu Zgonea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a sesizat CCR cu privire la modificarea Regulamentului Camerei, invocând faptul că prin modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor se încalcă prevederi ale CCR. “Acolo sunt câteva noţiuni care au fost modificate neregulamentar de Comisia de regulament şi au fost încălcate de la art. 85 până la art. 155. Am…