-
Activităţile cu zilieri se pot realiza, de acum, în domenii noi!
Zilierul este definit ca o persoană fizică, română ori străină, care posedă capacitate de muncă şi desfăşoară, contra cost, activităţi necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar. “Muncitor cu ziua”, cum s-ar zice la ţară. Spre deosebire de cei de odinioară, zilierii moderni activează în multe alte domenii, în afară de agricultură. Pe vremea când…
-
CCR: Modificările referitoare la instituția prefectului sunt neconstituționale
Curtea Constituțională a României a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis și a hotărât că sunt neconstituționale modificările aduse Legii administrației publice locale și Legii privind instituția prefectului, fiindcă nu s-a ținut cont la adoptarea actului normativ de criteriile de partajare a competențelor celor două Camere ale Parlamentului. Astfel, decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică…
-
Voturile ilegale vor fi descoperite de îndată, cu un nou sistem informatic. Aviz amatorilor!
Pe plaiurile româneşti, infracţiunile electorale au o tradiţie strălucită. Ar putea fi scrisă o carte voluminoasă, în care să fie prezentată povestea influenţării ilicite a rezultatelor alegerilor în eterna şi mereu fascinanta Românie. Prin binecunoscuta mită electorală din campanie, românul şi-a cedat viitorul şi şansele de mai bine contra unei pungi de zahăr sau a…
-
Senatul a adoptat iniţiativa legislativă privind evidenţa arborilor excepţionali
La 28 octombrie Senatul a adoptat cu 72 de voturi o propunere legislativă, iniţiată de 16 senatori PNL şi PSD, prin care autorităţile administraţiei publice locale se obligă să ţină evidenţa arborilor excepţionali. Actul normativ prevede sancţionări pentru fiecare lună de întârziere în constituirea registrelor locale, respectiv cu amenzi de circa 2.000 de lei pentru…
-
Poate un municipiu să atace în justiţie, prin primar, hotărârile consiliului local?
Înţelepciunea ancestrală spune: “două săbii în aceeaşi teacă nu pot intra”. La nivel central trebuie să existe o delimitare strictă a atribuţiilor. Ele nu trebuie să se suprapună. Preşedintele nu trebuie să preia prerogativele prim-ministrului. Guvernul nu trebuie să ţină loc de parlament. În teritoriu, la nivelul administraţiei publice locale, fiecare autoritate trebuie să-şi cunoască…
-
Ordin MFP 1154/2015 – modif. Norme metod. de aplic. a OUG 18/2009 prv. creşterea perform. energetice a blocurilor
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE Nr. 589 din 31 august 2015 MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Nr. 1.154 din 22 septembrie 2015 ORDIN pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei, al ministrului finanţelor…
-
Familiile cu venituri mici pot beneficia de ajutoare de stat pentru încălzirea locuinţei
Potrivit O.U.G. nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, persoanele singure şi familiile cu venituri mici care nu-şi permit să acopere în totalitate cheltuielile pentru încălzirea locuinţei (consumatori vulnerabili) pot cere de la stat ajutoare financiare. Astfel, ajutorul se acordă doar pentru principalul sistem de încălzire folosit la domiciliu/reşedinţa, pentru consumatorii de energie termică în sistem…
-
Noutăţi legislative! Ordonanţa ce promite o mai bună gestionare financiară a fondurilor europene
Tot ceea ce nu foloseşti, se pierde! Rata de absorbţie a fondurilor europene nu este un motiv de laudă pentru România. În schimb, ne-am remarcat prin numărul încercărilor de fraudare, prin investiţii publice ridicole – inutile pentru cetăţeni sau printr-o birocraţie de coşmar. O mulţime de bani de la Uniune s-au dus pe gârlă. În…
-
Contribuabilii apăsaţi de datorii ar putea beneficia de anulări ale penalităţilor de întârziere!
După cum ar trebui să ştie toţi plătitorii de biruri ce-şi duc zilele pe minunatele plaiuri mioritice, pentru neplata la vreme a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat ori bugetelor locale se calculează şi se încasează dobânzi şi penalităţi de întârziere ori majorări de întârziere. La fel de bine ar trebui să se ştie că…