Category: Administraţie publică locală

  • Aleşii locali, doar 8 ani în funcţie

    Deputatul ALDE, Alexandru Băişanu, propune ca viitorii primari, preşedinţi de Consiliu Judeţean, dar şi consilieri locali şi judeţeni să-şi poată exercita funcţiile obţinute cel mult 8 ani. În urmă cu doi ani, propunerea aceasta a venit din partea liberalilor, însă a fost respinsă în Senat. “Prezenta propunere vine în întâmpinarea nevoii de a asigura un…

  • Salarizarea angajaților plătiți din fonduri publice. Noutăți care înlătură inechități!

    La aceeași muncă, aceeași simbrie! Un principiu consacrat care, de la o vreme, n-a mai fost aplicat, în sistemul bugetar. Acolo, este des-întâlnită situația în care două persoane îndeplinesc o activitate similară, având aceleași studii și aceeași vechime, numai că una dintre ele se alege, la final de lună, cu mai mulți bani pe cardul…

  • Noi modificări referitor la acordarea concediului de odihnă salariaților din administrația publică

    Conform unei hotărâri adoptate de guvern, salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare aflați în situația în care au absentat de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în concedii medicale sau în concedii fără plată, vor putea beneficia de concediul de odihnă anual. În cazul în care perioadele…

  • Știri juridice privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada 2014-2020

    Atunci când, după o îndelungă așteptare, poarta UE s-a deschis larg înaintea României, se considera că ne va fi ușor să atragem banii europeni, în baza unor proiecte aducătoare de progres și bunăstare. Dar birocrația, neglijența și planificarea defectuoasă au determinat dezangajări și o rată scăzută de absorbție a fondurilor. Apariția OUG 40/2015 a fost…

  • 9 iunie – Ziua Eroilor

    În acest an, Ziua Eroilor va fi marcată pe data de 9 iunie. Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care a stabilit programul manifestărilor prilejuite de această zi. În spiritul tradiției europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de “sărbătoare națională a poporului roman” și s-a stabilit a fi sărbătorită în cea…

  • Neconstituţionalitatea organizării referendumului local la aceeaşi dată cu alegerile locale

    Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.15/2016 pentru completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, a fost ridicată direct de Avocatul Poporului. În comunicatul Curţii Constituţionale, în urma deliberărilor acesteia, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că ordonanța care prevedea organizarea referendumului la aceaşi…

  • A fost publicată noua lege a concesiunilor de lucrări și de servicii! Ce beneficii oferă?

    Stabilitate și predictibilitate! Sunt două mari dorințe pe care orice întreprinzător le nutrește cu privire legislația care i se aplică, pe termen mediu și lung. Observația este valabilă în domeniul achizițiilor publice, însă și pentru acele raporturi în care o entitate contractantă îi încredințează unui operator economic fie executarea de lucrări, fie prestarea unor servicii,…

  • Noutăți legislative privind finanțarea partidelor participante la alegerile locale

    Margaret Thatcher, doamna de fier a politicii britanice – lider de la care orice politician autohton cu capul pe umeri ar fi putut învăța câte ceva, spunea, odinioară, că lumea nu și-ar mai fi adus aminte de Bunul Samaritean, dacă acesta ar fi avut doar bune intenții… nu și suficiente parale.

  • Ce îi mai trebuia pieței produselor din sectorul agricol? Noi măsuri de reglementare!

    Deseori, se discută în termeni disprețuitori despre o „agricultură de subzistență”. Totuși, gospodăria tradițională constituie o formă de organizare a micii producții care începe să fie privită cu alți ochi, mai ales de către locuitorii orașelor. Hotărât lucru, pentru acoperirea nevoilor de consum ale unei populații mondiale în creștere e necesară agricultura intensivă, practicată pe…

  • Finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. A fost modificată legislația!

    Un cugetător oarecare zicea că fără parale nu poți face mare scofală în politică. Acest lucru devine foarte evident în campania electorală și în săptămânile care o preced. În fapt, sumele cheltuite de către partidele mari pentru a obține succes în alegeri sunt imense. Ca o primă și minimă condiție legală e necesar să existe…