Category: Administraţie publică centrală

  • Forma adoptată a legii insolvenței încalcă dreptul la apărare al cetățenilor

    Potrivit unui comunicat al Partidului Național Liberal, forma adoptată a Legii privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență încalcă dreptul la apărare al cetățenilor. Astfel, mai arată comunicatul, românii sunt obligați să plătească la Buletinul Procedurilor de Insolvență pentru a afla că sunt parte într-o procedură judiciară și pentru a putea ataca în instanță eventualele hotărâri…

  • Eliberarea certificatelor constatatoare online

    Serviciul InfoCert cu ajutorul căruia vor fi furnizate online certificate constatatoare, necesare, dar şi obligatorii pentru demonstrarea legitimităţii companiei în desfăşurarea activităţilor autorizate, precum şi informaţii din cadrul registrului, a fost lansat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Acest serviciu are ca scop reducerea costurilor şi a timpilor de aşteptare pentru solicitanţi dar şi încurajarea utilizării de către…

  • Hotărârea nr. 243/2014 – zi liberă 2 mai 2014

    GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru stabilirea zilei de 2 mai 2014 ca zi liberă   În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11 lit. a) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Art. 1. – (1)…

  • Ministerul Sănătății ar putea avea patru secretari de stat

    Ministerul Sănătății vine cu o noutate legislativă, prezentând dezbaterii publice un proiect, potrivit căruia, MS ar putea avea patru secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general şi de un secretar general adjunct. Schimbările preconizate prin acest proiect prevăd eficientizarea activităţii MS şi crearea de instrumente care să faciliteze implementarea reformelor în acest domeniu,…

  • Principii şi reguli de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale

    Noutăţi legislative: Potrivit deciziei privind principii şi reguli de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare parțiale, adoptată de Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), campania electorală pe posturile de radio şi televiziune începe cu 15 zile înainte de ziua votării şi se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării. De asemenea, actul normativ…

  • Încă o zi liberă

    Pentru a lega 1 Mai de zilele de sâmbătă şi duminică, Guvernul a aprobat hotărârea prin care ziua de 2 mai 2014 este declarată zi liberă. Astfel, instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal sâmbătă 26 aprilie sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la 31 mai, pentru a recupera ziua liberă de 2 mai 2014.…

  • 10 ani de la aderarea României la NATO

    În cadrul şedinţei solemne organizată de Senat şi Camera Deputaţilor care a fost consacrată aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO, au fost prezenți preşedintele Traian Băsescu, foştii şefi ai statului Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, precum şi principesa Margareta, dar şi foşti premieri, dar și reprezentanţi ai Armatei şi membri ai corpului diplomatic.   Cu…

  • Propunere privind timpul acordat adoptării actelor legislative

    În 31 martie 2014 în plenul Senatului, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, și-a exprimat nemulțumirea față de timpul acordat adoptării actelor legislative.  Acesta a ținut să menționeze că deputații legiferează doar patru ore pe săptămână, motiv pentru care multe din programele legislative sunt adoptate într-o manieră tacită. Reacția deputatului a venit după ce în ședința…

  • Destinaţia banilor din fondul de rezervă

    Cea mai mare parte fondul de rezervă al Guvernului vor fi alocate pentru alegerile europarlamentare şi pentru alegerile locale şi parlamentare parţiale. Vicepremierul, Liviu Dragnea, a declarat că alocarea banilor din fondul de rezervă al Guvernului a fost solicitată şi din partea unor biserici, cât şi a unor primării, însă, acest fond nu este suficient.…

  • Mai multe propuneri din proiectul de revizuire a Constituţiei nu pot fi promovate

    Conform unei decizii asupra proiectului de revizuire a Constituţiei, Curtea Constituţională a constatat că mecanismul propus pentru desemnarea premierului de către preşedinte depăşeşte cadrul constituţional. Astfel, Curtea a aratat că prin acest mecanism se instituie un monopol al partidului politic sau alianţei politice participante la alegeri care a obţinut cel mai mare număr de mandate…