-
Legea “Big Brother”, de natură să prejudicieze manifestarea liberă a dreptului la comunicare sau la exprimare
Potrivit judecătorilor Curţii Constituţionale (CC), Legea nr. 82/2012, cunoscută drept legea “Big Brother”, este de natură să prejudicieze manifestarea liberă a dreptului la comunicare sau la exprimare. Astfel, în motivarea deciziei de declarare neconstituţională a actului legislativ, judecătorii arată că datele care fac obiectul reglementării, deşi au un caracter predominant tehnic, sunt reţinute în scopul furnizării informaţiilor cu…
-
Curând ne vom alege preşedintele. Măcar de-ar fi un câştig pentru ţară!
Anul acesta România se va alege cu un nou preşedinte. Alegerile trebuie să se desfăşoare impecabil, din punct de vedere organizatoric. Să nu se lase cu scandal, acuze, suspiciuni. Să nu fie ca la un trecut referendum, unde au avut loc până şi fenomene paranormale, reieşind că, din exces de simţ civic, defuncţii au evadat…
-
Ordin MFP nr. 1071/2014 – de aplic. a preved. art. 65 alin. (3) – (17) din OG nr. 9/2014
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE ORDIN de aplicare a prevederilor art. 65 alin. (3) – (17) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 ANEXE În temeiul prevederilor art. 10 alin. (12) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat…
-
Ordin MFP nr. 1030/2014 – proced. de finanţare prevăz. la art. 35*1 din Legea nr. 273/2006
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE Nr. 1.120 din 1 iulie 2014 MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Nr. 1.030 din 7 august 2014 ORDIN pentru aprobarea procedurii de finanţare prevăzute la art. 351 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale ANEXĂ Având în vedere prevederile art. 351 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu…
-
Strategie de descentralizare a turismului
Potrivit unei strategii de descentralizare a turismului elaborată de Departamentul pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, autorităţile locale vor prelua de la ANT activitatea de clasificare a hotelurilor, autorizarea plajelor, emiterea brevetelor de turism şi omologarea pârtiilor de schi. Astfel, s-a propus ca în perioada 2014-2016 să fie transferate de la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale,…
-
Poliţia sanitar-veterinară a animalelor
În şedinţa Guvernului din 19 august, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia. Prin Hotărârea adoptată de Guvern se specifică explicit că instituţia se află în coordonarea ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Tot prin H.G.,…
-
Persoanele care nu pot achita creditele ar putea scăpa de executarea silită a imobilelor
Potrivit unei propuneri legislative aflată în consultare publică, iniţiată de patru parlamentari PSD, persoanele care au luat credite ipotecare şi nu le pot achita ar putea beneficia de suspendarea temporară a executării silite a imobilelor, până la redresarea financiară, fără a plăti cauţiune. Conform acestui proiect, aceste condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ. Propunerea legislativă…
-
Guvernul va aloca fondurile necesare activităţii salvamarilor
Premierul Victor Ponta a anunţat că şi în acest an Guvernul va aloca fondurile necesare activităţii salvamarilor, deşi finanţarea acestora este în sarcina autorităţilor locale de pe litoral. “Nu-mi pare bine că nici anul ăsta autorităţile locale de la mare nu reuşesc să-şi rezolve singure problema cu salvamarii, dar o să alocăm noi şi anul ăsta…
-
Ajutoare din rezerva de stat pentru populaţia afectată de inundaţii
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, în şedinţa Guvernului din 31 iulie a fost aprobată Hotărârea privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unei cantităţi de motorină şi acordarea acesteia ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate din judeţul Vaslui. Prin acest act normativ s-a avut în vedere scoaterea din rezervele de…