-
Clemenţă fiscală pentru agricultorii păgubiţi de vremea nefavorabilă. Care sunt condiţiile?
Pentru agricultor natura este o amică imprevizibilă. Într-o toamnă plouă… cu belşug. La vară poate ploua cu grindină cât oul de porumbel. Sau poate să nu plouă o primăvară întreagă. Pentru cei ale căror venituri provin doar din agricultură unii ani se pot dovedi dezastruoşi. Pentru ca dezastrul să fie deplin, ar mai lipsi nişte impozite…
-
Senatul a adoptat propunerea de modificare a Legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Senatul a adoptat propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Potrivit prevederilor actului normativ, accesul la datele personale se face numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului. Astfel, propunerea legislativă arată că “la solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori…
-
Mandatul vicepreşedintelui Curţii de Conturi, revocat
În cadrul ședinței din 7 septembrie, Comisiile pentru buget, finanţe şi Comisiile juridice din Senat şi Camera Deputaţilor au aprobat propunerea unui proiect de hotărâre prin care să solicite plenului reunit revocarea mandatului lui Ioan Anton de la Curtea de Conturi, ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale. “Singurul organ abilitat, conform art. 140…
-
Litigiu între furnizorul de servicii medicale şi casa de asigurări de sănătate? Arbitrajul e soluţia!
Omul e supus greşelii. Cum instituţiile şi organizaţiile sunt alcătuite din oameni, mai greşesc şi ele, din când în când… sau cam prea des. Cu voie ori fără voie! Atunci când acţiunile sau omisiunile unora îi vatămă grav şi îi păgubesc pe alţii se pune problema compensării prejudiciilor sau a repunerii în situaţia iniţială. Părţile…
-
Veşti bune pentru absolvenţii unor studii universitare neautorizate. Diplomele vor fi recunoscute!
Acum câţiva ani, foarte mulţi absolvenţi de studii superioare care deja trecuseră de examenul de licenţă cu succes au trăit neplăcuta experienţă de a afla că, “datorită” unui nou act normativ, nu-şi vor mai căpăta mult-doritele diplome. Motivele invocate ţineau de neîndeplinirea unor proceduri de autorizare de către universităţi. Totuşi, la înscrierea în învăţământul superior…
-
Camera Deputaţilor a votat noul Cod Fiscal
Camera Deputaţilor a aprobat cu 279 voturi “pentru”, 8 “împotrivă” şi 5 abţineri, în 3 septembrie, proiectul noului Cod fiscal, urmând să fie transmis preşedintelui spre promulgare. Principalele amendamente la noul Cod fiscal vizează reducerea cotei TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 şi de la 20% la 19% începând…
-
Noua componenţă a Biroului Permanent al Senatului, votată
Senatul a ales noua componenţă a Biroului Permanent. În noul Birou Permanent al Senatului vor activa ca vicepreşedinţi, din rândul social – democraţilor, Ioan Chelaru, care a deţinut şi până acum această funcţiei, şi Augustin Mitu. PNL va fi reprezentat de Teodor Atanasiu, iar pentru postul de vicepreşedinte a fost ales senatorul Vasile Nistor. Secretarii…
-
Litigiu între consumator şi comerciant? Acum există mecanisme de soluţionare alternativă!
Ideal ar fi ca în orice prestare de servicii sau vânzare de bunuri, toată lumea să fie mulţumită. În practică, apar o sumedenie de conflicte între consumatori şi comercianţi, pornind, de obicei, de la calitatea mărfii sau a serviciului furnizat. Dacă părţile implicate într-un astfel de litigiu se află în două state diferite, rezolvarea diferendului…
-
Modificările la Codul Fiscal vor fi adoptate în forma inițială, dar etapizat
Potrivit declaraţiilor preşedintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea, după discuţiile dintre liderii partidelor parlamentare, s-a stabilit ca modificările operate în Codul fiscal să fie readoptate în forma iniţială, dar unele măsuri vor fi aplicate etapizat. “Am finalizat negocierile cu toate partidele politice. A fost o discție bazată pe precauție. Acest consens care a fost…