-
Legea care completează C. muncii a fost publicată
În Monitorul Oficial a fost publicată legea care completează Codul Muncii şi care introduce o nouă zi liberă. Prin urmare, a fost publicată Legea care prevede că data de 24 ianuarie este sărbătoare legală și zi nelucrătoare, pentru a marca unirea Principatelor din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Proiectul legislativ a fost adoptat în luna septembrie de deputați…
-
Legea privind procedura insolvenței persoanelor fizice ar putea intra în vigoare la 31 octombrie 2016
Deși prin proiectul de lege aprobat de Camera Deputaților termenul Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice a fost devansat la 31 octombrie 2016 de la data anunțată anterior, 31 decembrie 2016, la moment nu există cadrul administrativ și juridic imperios necesar în vederea implementării actului normativ. Astfel, nicio măsură de implementare a Legii nu este…
-
Apelul pentru Programul “Diaspora Start-up”, deschis
Ministerul Fondurilor Europene (MFE), împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, a deschis apelul pentru Programul “Diaspora Start-up”, cu o alocare de 30 milioane euro, iar propunerile de proiecte pot fi depuse până la 29 noiembrie, ora 16:00. Finanțarea este asigurată din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014 –…
-
Autoritatea de Reformă Feroviară – o nouă structură aflată în subordinea Ministerului Transporturilor
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 62/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 798/2016 prevede înfiinţarea unei noi structuri, Autoritatea de Reformă Feroviară , ce se va afla în subordinea Ministerului Transporturilor. Autoritatea de Reformă Feroviară (A.R.F.), ca instituţie publică, cu personalitate juridică, va fi finanţată integral din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor. Atribuţiile principale…
-
Noi criterii de selecţie pentru clasificarea marilor contribuabili
Începand cu anul 2017, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va aplica noi criterii de selecţie pentru clasificarea marilor contribuabili la buget, astfel încât companii cu nume sonore, firme mari, dar aflate în insolvență, precum și grupuri de societăți afiliate să fie administrate unitar. Noile filtre de selecție pe care le va aplica ANAF vor…
-
3.748 de dosare depuse în cadrul Programului “Casa Verde Clasic”
Conform datelor Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), 3.748 de dosare au fost depuse în cadrul Programului “Casa Verde Clasic”, la o zi de la lansare. Valoarea dosarelor depuse în prima zi a perioadei de depunere a dosarelor de finanţare pentru persoane fizice în Programul “Casa Verde Clasic 2016”, este de aproximativ 22,6 milioane lei, mai arată AFM. Până…
-
PICCJ a încheiat un protocol de cooperare cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a încheiat un protocol de cooperare cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) privind punerea la dispoziţie a informaţiilor necesare pentru rezolvarea unor cauze. Documentul a fost semnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr,…
-
Locuințe de serviciu pentru bugetari
Programul “Construcţia de locuinţe de serviciu” aprobat de Guvern şi publicat în Monitorul Oficial nr. 786/2016, prevede construcţia de locuinţe de serviciu, pe baza propunerilor primite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, de la autorităţile administraţiei publice locale/centrale. Finanţarea Programului va fi asigurată de bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Beneficiari ai acestui…
-
Aplicarea măsurii de restructurare şi reconversie a plantațiilor viticole – Proiect de modificare
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a publicat, spre dezbatere publică, proiectul de Ordin privind modificarea și completarea Anexei la Ordinul viceprim – ministrului, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1763/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului Național de Sprijin al…
-
Strategia de dezvoltare teritorială a României
Guvernul a adoptat un proiect de lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României (SDTR) “România policentrică 2035. Coeziune şi competitivitate teritorială, dezvoltare şi şanse egale pentru oameni”. Guvernul, prin Strategiei de dezvoltare teritorială a României, propune ca dezvoltarea teritoriului României în perspectiva anului 2035 să fie concentrată pe asigurarea unui teritoriu funcțional, administrat eficient, astfel…