-
Legea pentru alegerea primarilor în două tururi, respinsă
În cadrul şedinţei comune a Comisiei juridice şi a Comisiei de administraţie a Senatului, proiectul de lege, iniţiat de PNL, pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin a primit raport negativ. Proiectul de lege prevede că este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, iar dacă niciunul dintre candidaţi nu a…
-
România pledează pentru o atenţie sporită acordată regiunii Marii Negre
În cadrul Galei Aniversare “60 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite”, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Româna susţine necesitatea consolidării dimensiunii apărării colective, cu atenţie sporită asupra flancurilor strategice de la Est şi Sud şi pledează pentru o atenţie mai mare acordată regiunii Mării Negre. “Date fiind evoluţiile din vecinătate,…
-
Dosarul “Referendumul” se amână
În data de 14 octombrie, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au amânat, pentru 29 ianuarie, dezbaterile în dosarul “Referendumul”, deoarece a lipsit un judecător din completul de cinci magistrați. În dosarul “Referendumul”, pe 15 mai, a fost condamnat Liviu Dragnea la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de…
-
Proiect privind modificarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în 2015
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru modificarea alineatului (2) al articolului 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Prezentul proiect de act normativ modifică suma alocată pentru plata ajutorului de stat în…
-
ADSA solicită monitorizarea cazurilor cu avocați inculpați pentru servicii specifice profesiei
Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților (ADSA) cere organelor profesiei — UNBR și Consiliul Baroului București să monitorizeze atent cazurile în care avocaţii sunt inculpați pentru că serviciile avocațiale pe care aceștia le-au prestat sunt apreciate de procurori ca fiind “infracțiuni”, se arată într-un comunicat al Consiliului Director al ADSA. “Fără a interfera în actul de justiție,…
-
Legea dării în plată ar putea fi retrimisă în Legislativ
Preşedintale Klaus Iohannis ar putea sa nu promulge legea dării în plată şi să o retrimită în Legislativ. Legea trebuie să stabilească în mod clar în ce condiţii clienţii băncilor îşi pot preda locuinţele în schimbul ştergerii datoriilor, consideră preşedintele. De asemenea, se doreşte stabilirea unei limite de aplicare, adică doar pentru cei care au credite ipotecare de…
-
Propunere legislativă pentru completarea Legii privind securitatea naţională a României
În ședința din 14 decembrie, Senatul au adoptat, cu 99 de voturi “pentru” și 4 abțineri, propunerea legislativă care completează Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată în Monitorul Oficial nr. 190 din 18 martie 2014. Propunerea legislativă prevede completarea articolului 3 al Legii cu litera m), potrivit căreia, constituie ameninţări la adresa…
-
Proiect privind aprobarea modelului și conținutului formularului 401
Ministerul Finanţelor Publice a publicat spre dezbatere publică proiectul de ORDIN pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 401 “Declarație informativă privind proprietățile imobiliare deținute de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României”. Organul fiscal local are obligația depunerii declarației privind proprietățile imobiliare deținute de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe…