Author: LexCafe

  • Elevii care au împlinit vârsta de 14 ani ar putea decide singuri în privinţa orei de religie

    Deputatul Remus Cernea a depus o iniţiativă legislativă la Parlament potrivit căreia, elevilor, care au împlinit vârsta de 14 ani, să li se permită să aibă o opţiune personală în ceea ce priveşte ora de religie. “Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului care a împlinit 14…

  • Dependenţa energetică a României

    Potrivit datelor prezentate de Oficiul european de statistică, România se află printre ţările Uniunii Europene cu cel mai puţin dependente de importurile de energie. Astfel cele mai puţin dependente de importurile de energie au fost Estonia (8,9%), Danemarca (12,8%) și România (17%). Pe de altă parte statele membre cu cea mai mare dependenţă energetică erau în 2014: Malta (97,7%), Luxemburg…

  • România ar fi putut avea o rată de absorbţie 90-95% pentru exerciţiul financiar 2007-2013

    Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, crede că România ar fi putut avea o rată de absorbţie a fondurilor europene de 90-95% pentru exerciţiul financiar 2007-2013, prin includerea unor proiecte finanţate de la bugetul de stat. “Am fi putut să facem mai mult, aveam unele soluţii. Am putea include proiecte naţionale, finanţate de le bugetul de…

  • Modificarea prevederilor Codului Fiscal privind contribuţia la sănătate pentru persoanele fără venituri

    Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Gabriel Biriş, a declarat că prevederile din Codul Fiscal care obligă persoanele fără venituri să plătească o contribuţie la sistemul public de sănătate ar putea fi modificate. Soluţia propusă de minister este ca contribuţia la sănătate pentru persoanele fără venituri să fie una opţională, ţinând cont că este vorba…

  • Ghid de punere în aplicare a legii anti fumat

    Deputatul PSD Aurelia Cristea, a anunţat că va fi elaborat un ghid de punere în aplicare a legii anti fumat, care ar urma să apară la începutul lunii martie, înainte să intre în vigoare prevederile legii, respectiv data de 16 martie. Conform legii, fumatul este interzis în orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective,…

  • Domenii de investiţii pentru anul 2016

    Potrivit unei analize a pieţei de investiţii şi afacerilor locale, în anul 2016 antreprenorii din România ar trebui să investească în agricultură, sectorul auto, comerțul online și dezvoltarea de software. Analiza mai arată că o modalitate alternativă pentru a intra pe piaţa românească, demnă de luat în calcul pentru antreprenorii mai curajoşi, ar putea fi…

  • Preţurile apartamentelor din Bucureşti încep anul 2016 în stagnare

    Conform unui studiu, preţurile solicitate de proprietarii de apartamente din Bucureşti s-au stabilizat în luna ianuarie, faţă de decembrie, pentru prima dată în ultimii trei ani, însă în comparaţie cu prima lună a anului precedent se află în scădere. Prin urmare, preţurile medii cerute s-au menţinut exact la acelaşi nivel din luna decembrie 2015, de 70.000 de…

  • Permis unic de pescuit pentru Delta Dunării

    Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) Tulcea a început să distribuie, din 2 februarie 2016, permisele unice de pescuit comercial în Delta Dunării. Permisul unic de pescuit comercial cuprinde toate datele de identificare ale posesorului, el urmând să fie prezentat reprezentanților instituțiilor subordonate. Astfel, pescarii din Rezervație pot renunța la toate celelalte documente pe care erau…

  • Proiect privind structura organizatorică şi efectivele MAI

    În data de 2 februarie 2016, Minsterul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne. Prin proiectul de act normativ se propune înfiinţarea unui post de secretar de stat, căruia îi vor reveni sarcini în coordonarea unitară a Instituţiei…

  • Transpunerea în legislaţia naţională a Directivei UE privind produsele din tutun

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, termenul de transpunere în legislaţia naţională a Directivei 2014/40/UE privind fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor de tutun este data de 20 mai 2016. Acest termen a fost stabilit în cadrul reuniunii Comitetului director din cadrul Comitetului interministerial pentru coordonarea politicilor şi acţiunilor aferente produselor din tutun şi produselor conexe.…