-
Noi reguli cu privire la etichetarea laptelui
Plenul Camerei Deputaţilor a stabilit noi reglementări cu privire la etichetarea laptelui şi vor ca pe cutia sau punga de lapte să fie trecut în mod explicit dacă acesta conţine lapte praf sau nu, câte procente, dacă laptele provine de la vacile din România sau este doar reambalat în ţară sau dacă este 100% natural. Inţiatorii legii de…
-
Fonduri europene pentru combaterea poluării apelor cu nitraţi şi protejarea mediului rural
Pentru finanţarea Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi, ce vizează combaterea poluării apelor cu nitraţi şi protejarea mediului rural, a fost semnat un acord în valoare de 48 de milioane de euro, de către Cyril Muller, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, şi Anca Dragu. Astfel, vor beneficia de sprijin 30.000 de ferme mici pentru colectarea gunoiului de…
-
Eliminarea taxelor de raft din supermarketuri
Pentru ca micii producători să reuşească mai uşor să ajungă cu produsele lor în magazine şi cu încrederea că alimentele se vor ieftini, parlamentarii vor să elimine taxele de raft ale supermarketurilor. Astfel fiecare supermarket aplică comisioane care variază de la zecimi de procente din preţul produselor afişate şi ajung până la mii de euro pentru promovarea acelor produse. Pe…
-
2.725 de posturi de soldat/gradat profesionist au fost scoase la concurs
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă că au fost scoase la concurs 2.725 de posturi de soldat/gradat profesionist. Potrivit MApN, candidaţii trebuie: – să aibă cel puţin 18 ani împliniţi până la data începerii programului de instruire şi cel mult 50 de ani împliniţi până la data încheierii primului contract de angajare. – să fi absolvit învăţământul obligatoriu…
-
Autorităţile publice vor oferi internet wi-fi gratuit
Potrivit unui proiect de lege, autorităţile administraţiei publice locale, în domeniul public administrat de acestea şi în zonele turistice din unitatea teritorială aflată în administrare, au obligaţia să asigure internet gratuit, cu acces neîntrerupt, prin contractarea unui agent economic ce serveşte drept provider. De asemenea, restaurantele, terasele, barurile, discotecile şi oricare alte tipuri de unităţi de…
-
Macovei cere preşedintelui să nu promulge proiectul de modificare a Legii privind finanțarea partidelor
Europarlamentarul Monica Macovei a cerut președintelui României,Klaus Iohannis, să retrimită în Parlament legea prin care partidele sunt iertate de datorii în campania electorală sau să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la acest subiect. “Nu ați răspuns la scrisoarea pe care am înregistrat-o la Palatul Cotroceni și nici nu ați comunicat opiniei publice ce veți face…
-
Măsuri de prevenţie adoptate de ANI în contextul organizării alegerilor locale
În vederea creșterii nivelului de transparentizare și de prevenire a incompatibilităților și a conflictelor de interese, Agenția Națională de Integritate a lansat pe pagina sa de Internet o secțiune dedicată alegerilor locale programate pentru luna iunie 2016. Această măsură are ca scop optimizarea procesului de completare a declarațiilor de avere și de interese de către…
-
Ministerul Sănătății vrea să achiziţioneze medicamente antituberculoase
Conform unui anunț publicat pe SEAP, Ministerul Sănătății vrea să cumpere medicamente antituberculoase în cadrul Programului național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei (PN-TBC). Valoarea totală a acestora este evaluată între 21,6 milioane de lei și 26,1 milioane de lei. Astfel, MS a demarat o procedură de licitație deschisă, medicamentele urmând să fie livrate la sediile unităților sanitare…
-
Președinții/vicepreședinții CJ propuși pentru revocare pot participa la votul cu privire la funcția lor
69 de deputați liberali au depus la Parlament un proiect de lege care prevede că viceprimarii, președinții sau vicepreședinții de consilii județene care sunt propuși pentru schimbare pot participa la vot în ședințele în care se hotărăşte dacă își păstrează funcțiile sau nu. Potrivit actului normativ, se poate considera că un consilier local, respectiv consilierul județean,…