Author: LexCafe

  • Miniștrii nu vor mai putea ignora informările SRI

    Marius Popa, vicepreşedinte al comisiei de control asupra SRI, a iniţiat un proiect, potrivit căruia miniştrii care primesc informări de la SRI şi le ignoră ar putea fi traşi la răspundere. Parlamentarul vrea ca aleşii să îi poată audia pe miniştri. De asemenea, Marius Popa vrea să se modifice şi legea privind răspunderea ministerială. În…

  • Proiect legislativ în domeniul apărării împotriva incendiilor

    Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă continuă procesul legislativ în domeniul apărării împotriva incendiilor. Astfel, pentru asigurarea îndeplinirii cerinţei esenţiale de securitate la incendiu, care vizează, pe lângă securitatea ocupanţilor şi a echipajelor de intervenţie, limitarea propagării fumului şi focului în interiorul construcţiei şi la vecinătăţi, IGSU propus un nou proiect de act normativ care…

  • Acord interinstituțional privind o mai bună legiferare

    Acordul interinstituțional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană, privind o mai bună legiferare, a fost publicat în Jurnalul Oficial nr. 123/2015. Adoptarea Acordului are ca scop recunoaşterea faptului că cele trei instituții au o responsabilitate comună de a oferi o legislație a Uniunii de înaltă calitate și de a se asigura că această legislație…

  • Proiect: Modificarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 64/2007 privind datoria publică

    Proiectul Hotărâre pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin HG nr. 1470/2007, a fost lansat, în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Schimbările preconizate se referă la 4.1.a),b)1., subpunctul 1.1. liniuţa a doua şi se propune eliminarea referirii la curs de schimb istoric având în vedere faptul…

  • Blocare la nivelul UE a modificării Directivei 96/71/CE

    Blocarea la nivelul UE a modificării Directivei 96/71/CE referitoare la detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii a fost posibilă prin eforturile Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților prin dialog și negociere cu forurile similare din alte state membre. Alte 10 state ca Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Croația și Danemarca, membre UE, au adoptat poziții similare…

  • Modificarea articolului 112 din Codului Muncii – Proiect de lege

    Proiectul de lege, depus la Senat de liberalii Alexandru Pereş şi Dan Coriolan Simedru, se referă la angajaţii cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Astfel, se propune ca săptămâna de lucru să aibă 38 de ore nu 40, fără a le fi diminuat…

  • Ratificarea Acordului privind transferul și mutualizarea contribuțiilor la Fondul unic de rezoluție – Proiect

    Conform unui comunicat al Executivului, Guvernul a aprobat proiectul de lege cu privire la ratificarea Acordului privind transferul și mutualizarea contribuțiilor la Fondul unic de rezoluție. Actul normativ vizează asigurarea finanţării măsurilor de rezoluţie adresate instituţiilor de credit în cadrul Mecanismului Unic de Rezoluţie. Astfel, acordul a fost semnat atât de către statele din zona euro, cât și de către state…

  • Proiect: Criteriile pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA

    Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat în consultare publică Proiectul de Ordin al președintelui ANAF privind stabilirea criteriilor pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA și pentru aprobarea procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activități economice care…

  • În luna octombrie, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate își va intra în atribuții

    Conform declaraţiilor secretarului de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Viorel Traian Lascu, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) ar putea să-și intre în atribuții în luna octombrie 2016. “Primul pas, conform legii, este ca Ministerul Mediului să propună o Hotărâre de Guvern pentru organizarea acestei agenții naționale. Aceasta va demara cu…