Author: LexCafe

  • ANPC sancţionează unitățile de alimentație publică

    La începutul lunii mai, comisari ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti au efectuat o acţiune de control a respectării dispoziţiilor legislaţiei în vigoare privind protecţia consumatorilor în unităţi de alimentaţie publică. În urma inspecţiei, s-au constatat o serie de nereguli, au fost aplicate 28 sancţiuni…

  • 9 iunie – Ziua Eroilor

    În acest an, Ziua Eroilor va fi marcată pe data de 9 iunie. Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care a stabilit programul manifestărilor prilejuite de această zi. În spiritul tradiției europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de “sărbătoare națională a poporului roman” și s-a stabilit a fi sărbătorită în cea…

  • A fost lansată baza de date – Arhiva Medievală a României

    Prin intermediul bazei de date – Arhiva Medievală a României, lansată de Universitatea din București, peste 50.000 de documente anterioare anului 1600 păstrate în arhivele din țară vor fi accesibile online. “Sunt, până acum, în jur de 38.500 de unități arhivistice, care conțin multe copii și în total vor rezulta în jur de 50.000 de…

  • Comisia Europeană îndeamnă România să elaboreze planuri de prevenire a generării de deşeuri

    Conform unui comunicat al Comisiei Europene, România este îndemnată să elaboreze planuri de prevenire a generării de deșeuri și de gestionare a acestora în conformitate cu obiectivele legislației UE în domeniu (Directiva 2008/98/CE) și ale economiei circulare. Totodată, potrivit comunicatului România a avut un plan de gestionare a deșeurilor pentru perioada 2003-2013, dar acesta nu a fost revizuit, prelungit sau înlocuit…

  • Reprezentanţii din Consiliul Economic şi Social vor fi retrași

    Potrivit unui comunicat al Executivului, reprezentanții Guvernului în Consiliul Economic și Social (CES) vor fi retrași din această instituție tripartită. Membrii retraşi urmează să fie înlocuiți cu membri ai structurilor asociative ale societății civile. “Guvernul a abrogat, vineri, Hotărârea 175/2009 privind numirea reprezentanţilor săi în CES, decizie care este în concordanţă cu reglementările Legii 248/2013 privind…

  • OUG privind modificarea Codurilor penale trebuie respinsă

    Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că va discuta cu reprezentanții PSD ca Ordonanța de urgență privind modificarea Codurilor penale să fie respinsă în Parlament. “Ordonanța (OUG privind modificarea Codurilor Penale—n.r) nu este neconstituțională pe articole, e toată neconstituțională pentru că nu se poate legifera prin Ordonanță de urgență atunci când este vorba despre…

  • Comisia Europeană va propune un regulament pentru abrogarea tarifelor de roaming

    Potrivit declaraţiilor ministrului Comunicaţiilor, Marius Bostan, în data de 15 iunie Comisia Europeană (CE) va propune un regulament pentru pieţele de roaming la nivel de gros, pentru a fi posibilă abrogarea tarifelor de roaming la mijlocul anului viitor. “O veste bună: la data de 15 iunie Comisia va propune un regulament pentru pieţele de roaming la…

  • Producătorii de lapte au nou termen pentru a depune cereri pentru obţinerea ajutorului financiar european

    Potrivit unui comunicat de presă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat că producătorii din sectorul laptelui vor putea depune cereri pentru obţinerea ajutorului financiar european alocat acestui sector, într-o nouă etapă, respectiv în perioada 30 mai – 6 iunie 2016. “Perioada de depunere a cererilor de ajutor financiar a fost 22 martie – 08…

  • Proiect de modificare a HG privind organizarea şi funcţionarea MMFPSPV

    Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare. Deoarece în structura actualului Guvern…

  • Reducerea cu 50% a onorariului pentru autentificarea actelor de dare în plată

    Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care apelează la procedura dării în plată, Uniunea Națională a Notarilor Publici (UNNP) propune micşorarea cu 50% a onorariului pentru autentificarea actelor de dare în plată. Astfel, potrivit unui comunicat al UNNP, instituţia a hotărât să propună Ministrului Justiției reducerea cu 50% a onorariului pentru autentificarea actelor de dare în plată…