-
Neplata pensiei de întreținere față de mai mulți copii, infracțiune unică sau pluralitate de infracțiuni?
Infracțiunea de abandon de familie s-a regăsit în Codul penal din 1969 și a fost preluată și în actuala lege penală. Această infracțiune se referă la cazul în care o persoană care are obligația legală de întreținere față de o altă persoană (de exemplu, părinții față de copii) nu achită, cu rea-credință, timp de trei…
-
Este obligatoriu ca promisiunea de vânzare a unui imobil să fie în formă autentică?
Un proverb latin spune că “verba volant scripta manent” (vorbele zboară, scrisul rămâne). Ne place sau nu, trăim în perioada în care actele sunt la putere, oamenii au ajuns să nu se mai încreadă în vorba celui de lângă el până când nu văd totul scris negru pe alb. Latinii au avut viziune și și-au…
-
Acoperirea prejudiciului în cazul evaziunii fiscale. Care sunt consecințele?
Una dintre infracțiunile de care s-au făcut vinovați numeroși români, persoane fizice sau juridice, este evaziunea fiscală. Cei găsiți vinovați s-au sustras prin orice mijloace de la plata taxelor și impozitelor. Cauzele evaziunii fiscale sunt determinate de absența unor texte de lege clare care să obstrucționeze pe contribuabili să recurgă la această faptă. S-a constatat…
-
Încă o condamnare la CEDO pentru lipsa unui proces echitabil
Cei care și-au căutat dreptatea prin sălile de judecată au înțeles că „justiția târzie este justiție nulă.” (Willian Gladstone). Cei pentru care dreptatea nu a apărut în sala de judecată din România au înțeles că singura șansă pentru a reuși este să meargă la CEDO unde să solicite daune pentru prejudiciile create de modul în…
-
Revizuirea hotărârilor definitive în materie penală, a generat sesizarea CCR
Potrivit Codului de procedură penală, revizuirea hotărârilor definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută, în anumite cazuri expres menționate de legiuitor. Condițiile în care pot fi invocate aceste cazuri au generat sesizarea Curții Constituționale cu privire la constituționalitatea lor. Care au fost articolele care au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate? Cazul în care…
-
Modul în care a fost realizată o anchetă de către organele statului, motiv de condamnare a României la CEDO
Atunci când ți s-a întâmplat să fi nedreptățit, îi dai crezare lui Eugen Barbu care spunea că, „dacă dreptatea, ar fi o sârmă, aș îndrepta-o.” Când la tine în țară nu îți găsești dreptatea, încerci cu orice preț să o cauți pe meleaguri străine. Astfel, mulți români după ce epuizează toate căile procedurale oferite de…
-
Contestația în cadrul camerei preliminare, obiect al sesizării CCR
Codul de procedură penală prevede că, după sesizarea instanței prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară. Dacă s-au formulat cereri și excepții sau a ridicat din oficiu excepții, judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra acestora prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a inculpatului. Aceste dispoziții s-au…
-
Obligația organului judiciar de a informa pe suspect cu privire la schimbarea încadrării juridice, motiv de sesizare CCR
Din nou a venit rândul Codului de procedură penală să continue seria excepțiilor de neconstituționalitate, fiind probabil codul cu cele mai multe sesizări admise de către Curtea Constituțională. De data aceasta articolul care a generat sesizarea CCR este cel conform căruia organul judiciar care a dispus extinderea sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl…
-
Infracțiunea de conflict de interese, motiv de sesizare al ÎCCJ
Infracțiunea de conflict de interese a fost reglementată în vechiul Cod penal fiind preluată de actuala lege penală. Acest tip de infracțiune de conflict de interese presupune fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act sau a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un…
-
Este funcționar public profesorul din învățământul preuniversitar de stat ?
Se spune că „atunci când un stat nu își plătește profesorii, copiii sunt cei ce plătesc în cele din urmă.” (Guy Bedos) Însă, de multe ori, și profesorii plătesc cu propria libertate atunci când se constată că au solicitat sume de bani și se apreciază că fapta respectivă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare…