Author: Elena Petrea

  • Legea Camerelor Agricole blocată la Camera Deputatilor

    Preşedintele interimar al Camerei Agricole Naţionale s-a declarat dezamăgit din cauza că, la moment legea Camerelor Agricole este blocată la Camera Deputaţilor. Cornel Stroescu consideră că agricultura românească trebuie să fie bine organizată, în context european, pentru a reprezenta interesele tuturor fermierilor. “Suntem dezamăgiţi de Comisia de Agricultură. Legea a trecut de Senat, în şase…

  • Iniţiativă de modificare a Constituţiei

    PSD ar putea ca anul viitor să propună şi să susţină modificarea Constituţiei, pentru eliminarea articolului ce presupune imunitatea parlamentară prin necesitatea votului de aprobare în cazul reținerii și arestării unor parlamentari. “Această iniţiativă este posibilă în cazul în care vom câştiga alegerile şi vom avea o majoritate ca să putem impune acest deziderat“, a…

  • Limitarea tarifelor RCA doar în funcţie de vechimea vehiculelor

    Printr-o propunere legislativă, senatorul PSD, Ovidiu Donţu, cere stabilirea prin lege a tarifelor RCA şi eliminarea din preţurile asigurărilor obligatorii criteriile bazate pe vârstă sau sex. În propunerea iniţiată de senator, se precizează că aceste tarife maximale se calculează prin aplicarea cotelor la valoarea de achiziţie a vehiculului înainte de prima înmatriculare – 1% pentru…

  • Din octombrie, vom plăti taxele şi impozitele online

    Din octombrie, toate taxele şi impozitele vor putea fi plătite online, şi tot online vor fi transmise adeverinţele de venit şi certificatele fiscale. Aceste măsuri propuse sunt pentru a simplifica şi debirocratiza procedurilor fiscale, financiare şi administrative ce le revin cetăţenilor şi firmelor, de asemenea pentru a stimula investiţiile în echipamente şi în formarea profesională.…

  • Legea salarizării unitare in dezbatere publică

    Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat că proiectul Legii salarizării unitare se va realiza conform perioade stabilite, insă, dezbaterea  va avea loc în perioada lunii februarie – martie a anului viitor. În caz că Legea nu va fi promovată, federațiile din învățământ și celelalte federații din CSDR vor iniţia acţiuni de protest. “Calendarul,…

  • Cotizațiile pentru pensii pot fi achitate retroactiv în decursul a șase luni

    Camera Deputaţilor a adoptat un proiect potrivit căruia persoanele care nu sunt pensionate şi din diverse motive au încetat să plătească contribuţiile la sistemul public de pensii în perioada activităţilor profesionale, vor putea să achite cotizaţiile în decursul a şase luni pentru o perioadă maximă de cinci ani. Astfel, persoanele interesate vor încheia un contract…

  • Punctul de pensie în agricultură va fi majorat de la 1 ianuarie 2017

    Într-un raport întocmit de Comisia pentru muncă s-a stabilit că de la 1 ianuarie 2017, valoarea punctului de pensie nu poate fi mai mică de 40% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Această propunere legislativă modifică articolul 102 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. O…

  • 10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti

    Ziua de 10 octombrie ar putea deveni Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, conform propunerii legislative depuse de Alexandru Stănescu, deputat al PSD, care de la începutul mandatului are peste 40 de proiecte, din care 12 au devenit legi. În această zi românii se vor putea bucura de calitatea produselor agricole românești, întrucât producătorii vor organiza târguri…

  • Tariful maxim al poliţelor RCA – 7.500 lei/an

    În urma discuţiilor între transportatorii rutieri şi reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), s-a ajuns la o înţelegere privind tariful maxim al poliţelor RCA. Deşi iniţial s-a vorbit despre 6.149 lei/an pentru un camion, ulterior s-a modificat la 7.500 de lei/an. “Există o delegaţie de patru persoane la ASF care a discutat şi a ajuns…

  • România va avea o strategie națională destinată persoanelor cu dizabilități pentru perioada 2016-2020

    Planul operaţional şi Strategia naţională ”O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi” a fost aprobată în şedinţa din 14 septembrie a Executivului, pentru perioada 2016-2020. Strategia se concentrează pe principalele direcţii de acţiune: educaţie şi formare profesională, ocuparea forţei de muncă, protecţie socială, accesibilitate, participare, egalitate, sănătate şi statistici şi colectarea datelor. Prin această…