-
Avem un nou Regulament de organizare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) este instituţie publică, de interes naţional, aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei, cu personalitate juridică, autofinanţată, cu buget propriu de venituri şi cheltuieli.
-
Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR!
Începând de ieri, 7 februarie a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4,50%, 5% și 5,35%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.
-
Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot efectua plăţi în avans
OUG nr. 4/2022 prevede completarea art. 52 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. Aşadar, prin excepţie, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot efectua plăţi în avans, de până la 100% din fonduri publice, conform contractelor încheiate, pentru finanţarea activităţilor specifice privind achiziţia drepturilor de difuzare a evenimentelor, acţiunilor şi concursurilor…
-
În anul 2022 producătorii pot beneficia de ajutor financiar pentru susţinerea producţiei de usturoi
Hotărârea nr. 147/2022 aprobă schema “Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi”, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control al acesteia în anul 2022. Schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor/întreprinderilor unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole pentru susţinerea producţiei…
-
Instrucţiuni tehnice privind condiţiile de eliberare a permiselor de prospecţiune
Ordinul nr. 16/2022 prevede modificarea anexei la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 179/2005 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind condiţiile de eliberare a permiselor de prospecţiune.
-
O nouă abordare pentru a permite ca standardele UE să ocupe o poziție de lider la nivel mondial
Comisia prezintă o nouă strategie în materie de standardizare care subliniază abordarea noastră privind standardele în cadrul pieţei unice, precum şi la nivel mondial. Strategia este însoţită de o propunere de modificare a Regulamentului privind standardizarea, de un raport privind punerea sa în aplicare şi de programul de lucru anual al Uniunii pe 2022 referitor la activitatea de standardizare europeană.
-
Au fost aduse modificări schemei de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor
Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie a fost recent modificată de Hotărârea nr. 149/2022. Ministerul Finanţelor are obligaţia de a publica pe site-ul său textul integral al prezentei scheme, perioada sesiunilor în care se pot înregistra cereri de acord…