-
Creşte valabilitatea carnetului de marinar
Valabilitatea carnetului de marinar creşte de la 2 ani la 5 ani. Hotărârea nr. 382/2022 prevede că valabilitatea carnetului de marinar se prelungeşte, la cererea titularului, de către căpităniile de port. Pentru prelungire se va prezenta avizul medical valabil, eliberat de unităţile sanitare autorizate de minister.
-
Nivelul accizei specifice la ţigarete a fost actualizat
Ordinul nr. 376/2022 prevede aprobarea nivelului accizei specifice la ţigarete.
-
Se pot organiza concursuri pentru personalul angajat în perioada stării de alertă
În Monitorul Oficial nr. 304/2022 a fost publicată Legea nr. 70/2022 privind reglementarea statutului personalului care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, determinate de pandemia de COVID – 19, a fost încadrat pe perioadă determinată, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
-
Noutăţi privind obţinerea autorizaţiei de radioamator
Decizia nr. 139/2022 a modificat şi completat Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 245/2017 privind reglementarea serviciului de amator. ANCOM va elibera autorizaţia de radioamator pentru indicative speciale în termen de cel mult 5 zile de la depunerea într-o formă corectă şi completă a documentelor.
-
Normele privind echiparea poliţiştilor, modificări!
Regulamentul pentru compunerea şi portul uniformelor de poliţie, precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea poliţiştilor a fost modificat de Ordinul nr. 36/2022. Până la data de 30 iunie 2022 şi după data de 31 decembrie 2024 sau după realizarea dotării integrale cu echipament în funcţie de situaţia care intervine prima, drepturile de…
-
BNR va organiza expoziţia “100 de ani de la încoronarea de la Alba Iulia”
Banca Naţională a României a primit Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române, pentru organizarea expoziţiei “100 de ani de la încoronarea de la Alba Iulia”.
-
Astăzi are loc ultima probă a simulării examenului naţional de bacalaureat
Pregătirea examenelor de la finalul învăţământului gimnazial şi liceal, organizată la nivel naţional de Ministerul Educaţiei în anul școlar 2021 – 2022, a început luni, 28 martie, cu simularea probei scrise de Limba şi literatura română din cadrul examenului naţional de bacalaureat 2022.
-
Se doreşte eficientizarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe
Se urmăreşte eficientizarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe astfel a fost adoptată OUG nr. 31/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.
-
Comisia a adoptat norme noi privind certificatul de vaccinare
Comisia Europeană a adoptat norme noi privind certificatul de vaccinare în temeiul Regulamentului privind certificatul digital al UE privind COVID.