-
Regulament privind recunoaşterea organismelor de certificare a băuturilor spirtoase
În Monitorul Oficial nr. 802/2022 a fost publicat Ordinul nr. 213/2022 pentru aprobarea Regulamentului privind recunoaşterea organismelor de certificare a băuturilor spirtoase şi supravegherea activităţii acestor organisme.
-
UE a coordonat furnizarea a peste 60 000 de tone de materiale destinate asistenței vitale
Prin intermediul mecanismului său de protecție civilă, UE a coordonat până în prezent livrarea a 66 224 de tone de bunuri în natură provenind din 30 de țări și destinate asistenței în Ucraina.
-
Comisia Europeană a anunțat aprobarea Acordului de Parteneriat cu România
Comisia Europeană a anunțat în luna iulie aprobarea Acordului de Parteneriat cu România, document strategic național prin care sunt stabilite obiectivele tematice de dezvoltare şi alocarea indicativă a fondurilor europene pentru perioada 2021-2027.
-
Procedura implementării Programului naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor
Procedura de implementare a Programului naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM a fost aprobată de Ordinul nr. 1314/2022.
-
Rectificarea bugetului de stat pe anul 2022, întârzie în a fi adoptată!
Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordonanță cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022.
-
Consultare publică privind implementarea programului „Școlii din Spital”
Școala din spital va fi organizată și va funcționa în cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie, care vor înființa unități de învățământ preuniversitar „Școala din Spital” și vor face parte din sistemul național de învățământ.
-
Termenul de clasificare a anumitor informaţii deţinute de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului
Hotărârea nr. 1006/2022 prevede aprobarea Listei cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, cu termenele de clasificare aferente.
-
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească pentru sprijinirea întreprinderilor
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de până la 358 milioane EUR (aproximativ 1,7 miliarde RON), pentru sprijinirea întreprinderilor în contextul pandemiei de coronavirus.