-
Finanţarea proiectului “Reforma educaţiei timpurii în România”!
A fost aprobat amendamentul convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 23 decembrie 2024 şi la Paris la 5 februarie 2025 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul – cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 12 iulie 2007 la Bucureşti…
-
Programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor – 29 mai 2025!
Hotărârea nr. 466/2025 prevede aprobarea Programului manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor – 29 mai 2025. Potrivit hotărârii adoptate, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne vor organiza ceremoniale militare și religioase la cimitirele și la monumentele de război, precum și la alte obiective comemorative desemnate. De asemenea, sunt prevăzute servicii religioase și activități cultural-educative desfășurate…
-
Finanţarea din Fondul pentru mediu a unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii de management integrat al deşeurilor!
Legea nr. 65/2025 aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2024 privind finanţarea din Fondul pentru mediu a unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii de management integrat al deşeurilor.
-
BNR. Datoria externă – martie 2025
În perioada ianuarie-martie 2025 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 7 656 milioane euro, comparativ cu 4 201 milioane euro în perioada ianuarie-martie 2024. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1 997 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 503…
-
Comisia Europeană investește 1,25 miliarde EUR în cercetători!
Europa își intensifică ambiția de a-și consolida poziția de lider mondial în domeniul cercetării. Noi cereri de propuneri în valoare de peste 1,25 miliarde EUR în 2025 în cadrul acțiunilor Marie Skłodowska-Curie (MSCA) deschid porțile pentru noi talente.
-
Acord dintre România şi Republica Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Galaţi!
Legea nr. 62/2025 prevede ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Galaţi (România) – Giurgiuleşti (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România, semnat la 20 noiembrie 2024 la Bucureşti.
-
Decrete semnate – 14 mai 2025!
Președintele interimar al României, a semnat miercuri, 14 mai 2025, următoarele decrete:
-
Proiect. Extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV
O propunere legislativă are ca obiect completarea articolelor 48 şi 225 din Legeanr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
-
Poziția statelor UE referitoare la Directiva privind normele în materie de TVA!
Consiliul Uniunii Europene a ajuns la un acord cu privire la poziția statelor membre (așa-numita „abordare generală”) referitoare la Directiva privind normele în materie de TVA (taxa pe valoarea adăugată) pentru vânzările la distanță de bunuri importate și TVA la import.
-
Se dorește revizuirea Directivei serviciilor mass-media audiovizuale!
Normele de la nivelul UE care reglementează televiziunea și serviciile la cerere trebuie să reflecte evoluția rapidă a peisajului mass-mediei audiovizuale, inclusiv ascensiunea influencerilor, răspândirea dezinformării și utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale. Acesta este mesajul transmis de Consiliu prin concluziile aprobate înainte de viitoarea revizuire a Directivei serviciilor mass-media audiovizuale (DSMAV), prevăzută pentru…