-
Plata contribuţiilor la Fondul de garantare a depozitelor bancare în funcţie de gradul de risc!
Regulamentul nr. 1/1015 prevede determinarea şi plata contribuţiilor la Fondul de garantare a depozitelor bancare în funcţie de gradul de risc. Fondul calculează contribuţia fiecărei instituţii de credit participante, utilizând o metodă de calcul aprobată de Banca Naţională a României.
-
Desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român!
Legea nr. 72/2025 prevede desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român.
-
Măsuri privind protejarea spaţiului aerian naţional!
În Monitorul Oficial nr. 462/2025 a fost publicată Legea nr. 73/2025 privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional. Utilizarea spaţiului aerian de către vehiculele aeriene se face numai în condiţiile aprobării sau autorizării emise de autorităţile române cu competenţe în acest sens.
-
A avut loc reuniunea miniștrilor afacerilor externe din UE!
Ministrul afacerilor externe a participat la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (Consiliul Afaceri Externe/CAE). Agenda reuniunii include agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, respectiv evoluțiile din Orientul Mijlociu, inclusiv Siria.
-
Studiu de identificare a perimetrelor din Marea Neagră care pot fi concesionate pentru dezvoltarea de parcuri eoliene offshore!
Ministerul Energiei lansează un apel public pentru transmiterea expresiilor de interes privind realizarea studiului de identificare și delimitare a perimetrelor din Marea Neagră care pot fi concesionate pentru dezvoltarea de parcuri eoliene offshore. Această etapă marchează începutul unei noi etape în implementarea Legii nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore – o lege-cadru care oferă României…
-
Sesiuni de Formare privind mobilitatea forței de muncă!
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a participat la deschiderea oficială a celei de-a patra Sesiuni de Formare privind mobilitatea forței de muncă organizată la București de Autoritatea Europeană a Muncii (ELA). Evenimentul reunește, în perioada 20–22 mai, inspectori de muncă din majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, în cadrul unui efort comun de…
-
Ghidul contribuabililor care optează în anul 2025 pentru redirecționarea unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul anual
ANAF a publicat Ghidul contribuabililor care optează în anul 2025 pentru redirecționarea unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul anual.
-
Numărul de posturi a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză!
Hotărârea nr. 482/2025 aprobă numărul de posturi şi a structurii organizatorice a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză este 77, exclusiv demnitarul şi posturile aferente cabinetului acestuia.
-
Norme privind atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice
Ordinul nr. 2866/2025 aprobă Normele metodologice privind atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice. Intervenţiile asupra monumentelor istorice indiferent de regimul lor juridic, vor fi efectuate numai de persoane fizice atestate înscrise în registrul special.