-
Refuzul justificat al încheierii contractului de vânzare
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 1669 alin. (1) C. civil, când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de…
-
Băncile, obligate să elimine comisioane
Băncile nu vor mai putea cere clienţilor anumite comisioane, cum ar fi cel pentru deschiderea unui cont ori retragerea de bani de la bancomat. România trebuie să aplice o directivă europeană în acest sens până la toamnă, cel târziu. Ordonanţa pe care Guvernul trebuie să o dea până la toamnă limitează la 15 numărul taxelor…
-
Asistenţa juridică la nivel comunitar
Dreptul la asistență juridică permite celor care nu au suficiente resurse financiare să facă față costurilor unui proces , să fie reprezentați juridic. Sisteme de asistență juridică există în toate statele membre ale Uniunii Europene (UE), atât în procesele civile, cât și în procesele penale. Asistenţa juridică în procesele civile În toate statele membre ale…
-
Informaţiile pe care trebuie să le primească angajatul la angajare
Orice persoană selectată în vederea angajării trebuie să fie informată cu privire la un anumit minim de informaţii esenţiale. Conform Codul Muncii, persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la: denumirea angajatorului; locul de munca pentru care a optat sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea…
-
Învoirea salariatului
Învoirea salariatului este o situaţie des întâlnită de angajatori şi salariaţi şi este important să elucidăm unele aspecte. Aceată situaţie nu are reglementare în C. Muncii sau în alt act normativ ci îşi întemeiază legalitate pe principiul libertăţii de voinţă a părţilor. În baza principiului libertăţii de voinţă a părţilor contractului individual de munca,…
-
Invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială relativă aceasta poate fi invocată doar de către pârât şi numai prin întâmpinare sau dacă întâmpinarea nu e obligatorie cel mai târziu la primul termen de judecată. Potrivit art. 129 alin. (3) C. procedură civilă, instanţa nu poate…
-
Legea penala mai favorabilă
Curtea de apel Galaţi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Problema supusă atenţiei vizează cazul infracţiunilor în formă continuată care potrivit legii penale noi nu mai îndeplinesc condiţiile de reţinere a unei infracţiuni continuate ci pe cele ale unui concurs de…
-
Proiect de lege. Pedeapsă cu închisoare pentru inaugurarea autostrăzilor în scop electoral
Proiectul de modificare a Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, publicată în M.Of. nr. 12/1995, a fost adoptat în Senat, în data de 9 mai, şi a fost trimis pentru analiză către comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor. În expunerea de motive a deputaţilor se prevede că această modificare este necesară pentru a se…
-
Imprescriptabilitatea acţiunii în constatarea dreptului la încadrarea în grupele de muncă
Potrivit unei decizii recente a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6 – 8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada…