-
Noţiunea de consumator în opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
De cele mai multe ori după ce analizăm un contract de credit suntem în imposibilitatea de a înţelege anumiţi termeni, aceştia au o formulare prea vagă şi se interpretează la modul general. Acesta a fost şi motivul pentru care ÎCCJ prin Decizia nr. 441/2016 s-a pronunţat asupra noţiunii de consumator. Înalta Curte de Casaţie şi…
-
Persoanele juridice pot fi reprezentate în faţa instanţei tot de persoane juridice?
Art. 84 alin. (1) C. procedură civilă a ridicat anumite neclarităţi în interpretarea lui. Acesta prevede faptul că persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat. Problemele care s-au ridicat se referă la posibilitatea de a se permite reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor…
-
Momentul până la care poate interveni împăcarea părţilor
Conform art. 159 alin. (3) C.penal, împăcarea părţilor produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi aceasta trebuie să aibă loc până la citirea actului de sesizare a instanţei. Tocmai aceste dispoziţii au făcut obiectul sesizării Curţii Constituţionale prin care se solicită constatarea constituţionalităţii/neconstituţionalităţii limitării momentului până la care poate interveni…
-
Proba prejudiciului moral
De multe ori, în anumite situaţii, prejudiciile aduse nu sunt doar de natură patrimonială ci şi morale, iar persoana vătămată are dreptul de a fi despăgubită de întregul prejudiciu care i s-a cauzat, indiferent de natura lui. În cazul prejudiciului moral este dificil însă, să facem proba acestuia, din acest motiv Înalta Curte de Casaţie…
-
Este obligatoriu în cazul demisionării ca salariatul să rămână în preaviz?
În cazul în care angajatul decide să demisioneze, el trebuie să rămână în perioada de preaviz, perioadă care este stabilită conform legislaţiei în vigoare şi conform clauzelor contractuale existente. Relaţiile de muncă trebuie să fie guvernate de principiul bunei-credinţe. Atât salariatul, cât şi angajatorul trebuie să îşi respecte clauzele contractuale, legislaţia muncii în plenitudinea actelor…
-
Dreptul la un apărător ales în cazul persoanelor juridice este o obligaţie?
Decizia nr. 192 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 407/30.05.2016. Sesizarea vine din partea Curţii de Apel Timişoara care susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor prevăzute mai sus. Excepţia pusă în atenţia Curţii Se susţine că art.…
-
Competenţa instanţei. Anularea certificatului de moştenitor
Prin Decizia nr. 749 din 30 martie 2016 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul în care în cadrul dezbaterii succesorale judiciare şi în strânsă legătură cu capetele principale de cerere privind deschiderea succesiunii, constatarea calităţii de moştenitor şi…
-
Suspendarea cursului perimării pe motive temeinic justificate
Perimarea intervine ca o sancțiune procedurală, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege. Conform art. 416 C. procedură civilă, această sancțiune operează împotriva…
-
Excepţia conexităţii în opinia Curţii Constituţionale
Conform legislaţiei în vigoare, pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă, există posibilitatea conexării mai multor procese. Conexarea este posibilă dacă între procese există o anumită identitate, sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură. Excepţia conexităţii îşi găseşte temeiul de…
-
Neconstituţionalitatea organizării referendumului local la aceeaşi dată cu alegerile locale
Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.15/2016 pentru completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, a fost ridicată direct de Avocatul Poporului. În comunicatul Curţii Constituţionale, în urma deliberărilor acesteia, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că ordonanța care prevedea organizarea referendumului la aceaşi…