Author: Diana Jitaru

  • Suspendarea cursului perimării pe motive temeinic justificate

    Perimarea intervine ca o sancțiune procedurală, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege. Conform art. 416 C. procedură civilă, această sancțiune operează împotriva…

  • Excepţia conexităţii în opinia Curţii Constituţionale

    Conform legislaţiei în vigoare, pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă, există posibilitatea conexării mai multor procese. Conexarea este posibilă dacă între procese există o  anumită identitate, sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură. Excepţia conexităţii îşi găseşte temeiul de…

  • Neconstituţionalitatea organizării referendumului local la aceeaşi dată cu alegerile locale

    Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.15/2016 pentru completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, a fost ridicată direct de Avocatul Poporului. În comunicatul Curţii Constituţionale, în urma deliberărilor acesteia, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că ordonanța care prevedea organizarea referendumului la aceaşi…

  • Punerea în libertate a inculpatului minor

    Decizia Curţii Constituţionale nr. 156/2016, privind art. 399 alin. 3 lit.d) C. procedură penală, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 398/25.05.2016. Articolul invocat în excepţie face referire la dispoziţiile privind măsurile preventive, şi anume încetarea de drept a acestei măsuri. Excepţia supusă atenţiei Curţii Analizând dispoziţiile art. 399 alin. 3 lit.d) C.p.p care prevede…

  • Contestaţie în anulare pe motivul necitării

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, în Decizia nr. 906 din 24 martie 2015, faptul că pentru a fi admisă contestaţia în anulare, pe motivul necitării, trebuie îndeplinite unele condiţii în mod cumulativ. Condițiile admisibilităţii contestaţiei se referă la: obiectul căii extraordinare de atac să îl constituie o hotărâre irevocabilă, partea care exercită…

  • Voluntariatul ca experienţă profesională

    Prin Hotărârea nr. 371/2016, publicată în M.Of. nr 397/25.05.2016, se modifică şi se completează statutul personalului voluntar din serviciile de urgenţă voluntare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.579/2005. Modificările şi completările aduse În ceea ce priveşte condiţiile de încadrare a persoanelor voluntare, se elimină maximul vârstei până la care se putea încadra ca şi voluntar,…

  • Cum decide ICCJ dacă o cauză este admisibilă sau inadmisibilă?

    În practica instanţelor de judecată, de multe ori, se recurge la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Această procedură este una contencioasă, incidentală, de colaborare judiciară între instanţele naţionale cu scopul de a asigura o practică judiciară unitară. Înalta Curte este sesizată cu mii de cereri anual, însă…

  • Obligativitatea citării societăţii de asigurare

    Supunem în atenţie un subiect important, şi anume, acela, al obligativităţii citării societăţii de asigurare în cazul plângerii contravenţionale. Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Ordonanţa 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, judecătoria, va cita şi societatea de asigurare menţionată…

  • Repararea prejudiciului nepatrimonial în cazul vătămării corporale din culpă

    De cele mai multe ori, în practica instanţelor de judecată se acordă despăgubiri pentru repararea prejudiciului nepatrimonial în cazul vătămării corporale din culpă. În mod firesc, ne întrebăm cine este îndreptăţit să obţină această despăgubire şi dacă se răspunde pentru întreg prejudiciu chiar dacă victima a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea acestuia. Înalta…

  • Implicaţiile nesemnării declaraţiei la rubrica depunerii juramântului

      Tribunalul Bistriţa Năsăud, prin încheierea penală nr. 21/2015, a stabilit că „cererea inculpatului de a fi excluse declarațiile martorilor, cu motivarea că nu au semnat în rubrica alocată depunerii jurământului, nu va fi însușită, întrucât respectivele declarații au fost semnate de cei în cauză, pe fiecare filă care astfel și-au asumat relatările făcute în…