Author: Diana Jitaru

  • Ştii pănă când se poate revoca decizia de concediere?

    Conform minutei publicate,  Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a decis, în şedinţa din 13 iunie 2016, că admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 10150/99/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte…

  • Funcţionarilor publici li se aplică acelaşi regim juridic aplicabil aleşilor locali?

    Persoanele condamnate penal pentru săvârşirea unor infracţiuni nu pot exercita o funcţie publică iar în cazul în care se află în exercitarea funcţiei şi sunt condamnate penal, raporturile de serviciu încetează de drept. În cazul în care o persoană a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de…

  • Dosarul revoluției se va redeschide

    Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat, luni, decizia Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale în dosarul Revoluției. Judecătorii de la instanța supremă au admis o sesizare a procurorilor de la Parchetul General și au confirmat redeschiderea anchetei în dosarul Revoluției. Numeroase motive au fost invocate pentru susţinerea acestei decizii. S-a constatat că…

  • Proiect de modificare a prevederilor plângerii prealabile

    Două propuneri legislative pentru modificarea art.16 din Codul de procedură penală respectiv, a art. 158 din Codul penal se află în dezbateri la Senat. Se propune ca retragerea plângerii prealabile să poată împiedica punerea în miscare și exercitarea acțiunii penale, numai în cazul în care retragerea plângerii prealabile a fost însușită de procuror. Se susţine…

  • Curtea Constituţională este supusă presiunii de către procurorul şef DNA

    Uniunea Națională a Judecătorilor din România a solicitat public procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, precum și liderilor de opinie, să înceteze presiunile asupra Curții Constituționale înaintea pronunțării cu privire la constituționalitatea abuzului în serviciu, reglementat de Legea nr. 78/2000. Declarațiile doamnei procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, potrivit cărora o decizie a CCR în…

  • Salarii mai mari pentru bugetari!

    Aproximativ 650.000 de salariați din cadrul tuturor familiilor ocupaționale vor beneficia, începând cu luna august 2016, de efectele restructurării sistemului de salarizare pentru personalul bugetar, prin aprobarea Ordonanței de Urgență care modifică și completează OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Subiectul salarizării bugetarilor a fost unul dezbătut intens…

  • Instanţele militare ar putea fi desfiinţate

    Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că este oportună desfiinţarea instanţelor militare. Conform acestuia desființarea instanțelor militare se impune din cauză că judecătorii militari nu îndeplinesc garanțiile de independență și imparțialitate iar un alt motiv pentru care se consideră necesară desființarea instanțelor militare este activitatea foarte redusă, care implică resurse bugetare inutile, pentru eficientizarea…

  • Intreprinderile mici pot aplica regimul special de scutiri de taxe?

    Conform noilor şi vechilor prevederi legislative în domeniul fiscal o persoană impozabilă stabilită în România poate opta pentru regimul special de scutire pentru întreprinderile mici. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană impozabilă pentru a se bucura de aceste prevederi sunt prevăzute în art. 310  Cod fiscal şi art. 152 Vechiul Cod fiscal.…

  • Se încearcă reducerea numărului de consumatori de tutun printr-o nouă directivă UE

    La data de 20 mai 2016, a intrat în vigoare noua directivă privind produsele din tutun. Măsurile prevăzute vizează reducerea numărului de consumatori de tutun, în special în rândul tinerilor, și informarea corectă a consumatorilor în ceea ce privește riscurile pe care și le asumă. Principalele modificări ale normelor vizează: Avertismente de sănătate obligatorii, mai…