Author: Diana Jitaru

  • O noua trimitere preliminară înregistrată la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

    Curtea de Apel Cluj a formulat o nouă trimitere preliminară, înregistrată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene: C-286-16 Emixtani. Ce reprezintă o hotarâre preliminară? La solicitarea instanţelor naţionale din statele membre, prin intermediul acestei proceduri, Curtea Europeană se pronunţă cu privire la modalitatea de interpretare a dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de…

  • Notificarea persoanei fizice în cazul dării în plată

    Asociația Română a Băncilor a informat asupra faptului că s-a stabilit o procedură de raportare și notificare a persoanelor fizice care vor beneficia de drepturile izvorâte din legea dării în plată (Legea nr. 77/2016), inclusiv asupra notificării băncii de către consumatori. Potrivit acesteia ”Clientul va fi raportat la Biroul de Credit cu starea contului înregistrată…

  • Expirarea mandatului membrilor CSM

    Curtea Constituțională a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu următorul conținut:„Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii. […]”. Având în vedere trăsătura Consiliului Superior al Magistraturii de organism…

  • Propunere de directivă în ceea ce priveşte secretul comercial

    Consiliul UE a propus o directivă de stabilire a normelor pentru protecţia secretelor comerciale şi a informaţiilor confidenţiale aparţinând intreprinderilor din UE. Propunerea stabilește măsuri comune de combatere a dobândirii, utilizării și divulgării ilegale a secretelor comerciale și urmărește să asigure buna funcționare a pieței interne. În sensul directivei, „secret comercial” înseamnă informațiile care îndeplinesc…

  • Procedura de înscriere în cartea funciară poate fi stabilită de directorul Agenţiei Naţionale?

    Înscrierile în cartea funciară, intabularea, înscrierea provizorie şi notarea se fac respectându-se prevederile legale. În legislaţie, cazurile, condiţiile şi regimul juridic al acestor înscrieri sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere în cartea funciară, de Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al…

  • Noi reguli de aplicare în timp a căilor de atac în cazul achiziţiilor publice

    În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 393/23.05.2016, a fost publicată Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a…

  • Se modifică Codul de procedură fiscală!

    Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Propunerile de modificare au ca motive, transpunerea legislaţiei europene la nivel naţional şi clarificarea unora dintre instituţiile juridice susceptibile de interpretare, şi, prin urmare, o mai corectă aplicare a Codului. Propunerille de…

  • Stabilirea valorii obiectului cererii de judecată, sub lupa Curţii Constituţionale

    Conform legislaţiei în vigoare, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani. Art. 194 lit. c) C.procedură civilă prevede că trebuie să se arate şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare,…

  • Noţiunea de consumator în opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

    De cele mai multe ori  după ce analizăm un contract de credit suntem în imposibilitatea de a înţelege anumiţi termeni, aceştia au o formulare prea vagă şi se interpretează la modul general. Acesta a fost şi motivul pentru care ÎCCJ prin Decizia nr. 441/2016 s-a pronunţat asupra noţiunii de consumator. Înalta Curte de Casaţie şi…

  • Persoanele juridice pot fi reprezentate în faţa instanţei tot de persoane juridice?

    Art. 84 alin. (1) C. procedură civilă a ridicat anumite neclarităţi în interpretarea lui. Acesta prevede faptul că persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat. Problemele care s-au ridicat se referă la posibilitatea de a se permite reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor…