-
Noi obligații pentru angajatori!
Ordinul nr. 28/2025 prevede punerea în aplicare a prevederilor art. 78 alin. (22) – (24) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel…
-
Procedura privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit!
Ordinul nr. 103/2025 aprobă Procedura privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare. Prevederile prezentului ordin se aplică…
-
Sistemul de învăţământ superior va putea adapta permanent oferta educaţională!
Ordinul 3027/2025 stabileşte cadrul legal pentru ca sistemul de învăţământ superior să adapteze permanent oferta educaţională la cerinţele pieţei muncii, astfel încât rolul instituţiei de învăţământ superior să fie unul integrat la nivel local, regional, naţional şi internaţional.
-
Ministerul Energiei a inițiat demersurile pentru reforma companiilor de stat din sectorul energetic
Ministerul Energiei a anunțat, încă de la începutul anului, că va iniția un plan de restructurare a companiilor de stat din sectorul energetic, ce vizează reducerea substanțială a costurilor și eliminarea ineficiențelor, cu scopul de a asigura sustenabilitatea pe termen lung a acestor companii.
-
Continuă implementarea proiectelor în domeniul termoficării!
în cadrul apelului aferent Programului-cheie 5 – Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare — Sprijin pentru modernizarea și realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficiență și pentru modernizarea rețelelor de termoficare din Fondul pentru Modernizare, ministrul Energiei a semnat 6 noi contracte de finanțare pentru proiecte cu o valoare totală de…
-
Concluzii privind prioritățile Uniunii Europene pentru 2025
Consiliul UE a aprobat concluzii privind prioritățile Uniunii Europene pentru 2025 în cadrul forurilor Organizației Națiunilor Unite însărcinate cu apărarea drepturilor omului. Mesajul concluziilor este clar: UE este devotată respectării universale a drepturilor omului pentru toți, pretutindeni.
-
Raportul de mediu privind aviația europeană 2025
Raportul de mediu privind aviația europeană 2025 oferă recomandări esențiale pentru un viitor mai sustenabil în sectorul aviației. Raportului de mediu privind aviația europeană prezintă o analiză cuprinzătoare a performanței de mediu a sectorului aviației, precum și a progreselor înregistrate de la ediția anterioară din 2022. Raportul oferă recomandări privind reducerea impactului aviației asupra schimbărilor…
-
BNR. Indicatori monetari – decembrie 2024
Conform BNR masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii decembrie 2024 un sold de 741 796,2 milioane lei.
-
Tabloul Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România în anul 2025!
Hotărârea nr. 10/2025 aprobă publicarea Tabloului Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România în anul 2025.