Părinţii care pleacă la muncă în străinătate, obligaţi să înştiinţeze autorităţile cu 40 de zile înainte


downloadDeputaţii au aprobat, în urmă cu puţin timp, un proiect de lege potrivit căruia părinţii care pleacă la muncă în străinătate sunt obligaţi de a înştiinţa autorităţile cu 40 de zile înainte de a părăsi ţara şi de a desemna o persoană în grija căreia va rămâne copilul. Camera Deputaţilor a aprobat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în calitate de for decizional, cu 322 voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere. Printre noutăţile aduse de proiectul legislativ se numără şi introducerea unor prevederi cu privire la la protecţia copilului cu părinţi plecaţi în străinătate (Capitolul VI, secţiunea 31, art. 971-975). Prin urmare, în cazul în care părinţii sau tutorele urmează să plece în străinătate, aceştia au obligaţia de a notifica intenţia serviciului public de asistenţă socială la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara. Notificarea va conţine desemnarea persoanei care se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor sau tutorelui. Această persoană trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă minim 18 ani şi să îndeplinească condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare creşterii şi îngrijirii unui copil.