Bună dimineaţa !
Luni, 23 iunie 2025
Motto – “Caută mai bine să te învingi pe tine decât soarta şi să-ţi schimbi mai degrabă dorinţele decât ordinea lumii.” – Descartes
Astazi este: Ziua Națiunilor Unite pentru Serviciul Public; Ziua Internațională a Văduvelor; Ziua Funcționarului Public în România
S-au întâmplat pe 23 iunie:
În România:
1848 – Dimitrie Brătianu este numit agent diplomatic al Țării Românești pe lângă autoritățile din Pesta și Viena, pentru a promova cauza Principatelor în fața revoluționarilor din Imperiul Habsburgic.
1923 – Se înființează Societatea Națională de Credit Industrial, cu sprijinul statului și al Băncii Naționale, având un capital inițial de 500 de milioane de lei. Aceasta urmărea sprijinirea industriei mari prin credite avantajoase, în special pe termen lung. Până în octombrie 1925, capitalul societății ajunsese la 2,57 miliarde de lei.
1947 – Este adoptată legea privind reglementarea circulației și stabilirea regimului juridic al imobilelor agricole.
1985 – Naționala masculină de handbal a României câștigă titlul de campioană mondială universitară, în competiția desfășurată la Frankfurt pe Main, Germania.
1995 – Are loc inaugurarea oficială a Bursei de Mărfuri București
În lume:
930 – Este convocat pentru prima dată “Althing”, adunarea reprezentanților marilor comunități din Islanda, desfășurată în aer liber, la circa 45 km est de ceea ce va deveni ulterior capitala Reykjavik.
1860 – Se înființează Serviciul Secret al Statelor Unite, inițial pentru combaterea falsificării banilor.
1894 – La Paris are loc, din inițiativa lui Pierre de Coubertin, un congres care hotărăște reluarea Jocurilor Olimpice într-un cadru modern. Prima ediție urma să se desfășoare în 1896, la Atena. România, invitată la eveniment, propune includerea oinei în programul olimpic.
1961 – Intră în vigoare Tratatul asupra Antarcticii, redactat în 1959, prin care se îngheață pentru 30 de ani revendicările teritoriale și se garantează libertatea cercetării științifice, interzicându-se activitățile militare.
1990 – Republica Moldova își proclamă independența față de Uniunea Sovietică, marcând un pas esențial în procesul de autodeterminare.
S-au născut pe 23 iunie:
1763 – Josephine Bonaparte, prima soţie a lui Napoleon Bonaparte şi împărăteasă a Franţei din 1804
1834 – Alexandru Odobescu, prozator şi istoric, membru al Societăţii Academice Române; a realizat primul studiu de folclor comparat şi a întreprins primele cercetări arheologice sistematice din România (m. 10 noiembrie 1895)
1894 – Regele Eduard al VIII-lea al Marii Britanii (d. 1972)
1909 – Ovidiu Papadima, istoric şi critic literar (m. 26 mai 1996)
1912 – Alan Turing, matematician englez (m. 7 iunie 1954)
1972 – Zinedine Zidane, fotbalist francez
S-au stins din viaţă pe 23 iunie:
79 – Vespasian, împărat roman (n. 9 î.Hr.)
1707 – John Mill, teolog englez (n. c 1645)
1995 – Jonas Salk, medic american, creatorul primului vaccin împotriva poliomielitei (n. 28 octombrie 1914)
2006 – Aaron Spelling, producător american de televiziune (n. 1923)
2011 – Peter Falk, actor american (n. 1927)