Instrucţiuni tehnice privind identificarea şi modalitatea de punere în valoare a golurilor miniere


Ordinul nr. 218/2025 aprobă Instrucţiunile tehnice privind identificarea, evidenţa şi modalitatea de punere în valoare a golurilor miniere.

Golurile miniere pot fi utilizate în scop comercial, cu aprobarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon.

Evidenţa golurilor miniere este asigurată de Direcţia generală resurse minerale, prin compartimentul de specialitate, pe baza informaţiilor primite de la inspectoratul zonal pentru resurse minerale, IZRM, şi de la operatorul economic, consemnate într-un registru în care se vor înscrie golurile miniere identificate, modalitatea de punere în valoare, avizele/acordurile emise de alte autorităţi de reglementare.

Registrul golurilor miniere se va completa ulterior, cu alte elemente specifice, în funcţie de destinaţia aleasă pentru folosinţă pe baza documentaţiilor depuse de către operatorul economic la ANRMPSG şi se va actualiza periodic, anual sau ori de câte ori este necesar.

,