Hotărârea nr. 431/2025 modifică Hotărârea Guvernului nr. 177/2016 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.
Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, denumită în continuare ANES, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim – ministrului, prin Cancelaria Prim – Ministrului, care promovează principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex, în toate politicile şi programele naţionale şi care exercită funcţiile de strategie, reglementare, reprezentare şi autoritate de stat, în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice, cu atribuţii în elaborarea, coordonarea şi aplicarea strategiilor şi politicilor Guvernului în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice.
În cadrul structurii organizatorice, prin ordin al şefului Cancelariei Prim – Ministrului se pot organiza şi alte compartimente şi se poate stabili numărul posturilor aferente cu respectarea prevederilor legale şi încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.