Bună dimineaţa !
Joi, 24 aprilie 2025
Motto – “Deschide cartea, ca să înveţi ce au gândit alţii; închide cartea, ca să gândeşti tu însuşi.” – Heyde
Astazi este: Ziua Mondială a Protecţiei Animalelor de Laborator; Ziua victimelor genocidului religios din anul 1915 (Armenia)
S-au întâmplat pe 24 aprilie:
În România:
1434 – Funcția de spătar este atestată documentar la Curtea Moldovei, fiind o demnitate înaltă; spătarul purta sabia și buzduganul domnitorului în cadrul festivităților.
1894 – La București are loc o adunare de solidaritate cu memorandiștii, unde participă delegații din întreaga țară. Printre cei care iau cuvântul împotriva farsei judiciare de la Cluj se numără V.A. Urechia, B. Ștefănescu Delavrancea, N. Filipescu, Gh. Gr. Cantacuzino, Vintilă C.A. Rosetti; secția ieșeană a Ligii organizează un mare miting de protest, unde A.D. Xenopol se exprimă public.
1918 – Se semnează Tratatul de pace de la București între România și Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia. Pacea, considerată înrobitoare pentru România, nu a fost niciodată ratificată de regele Ferdinand, devenind astfel nulă.
1920 – Partidul Național Român organizează un congres, adoptând un nou program și schimbând denumirea în Partidul Național.
2001 – „Gala Hagi” marchează retragerea lui Gică Hagi din fotbal, considerat cel mai mare fotbalist român din toate timpurile.
În lume:
1846 – A început războiul mexican-american, un conflict care a marcat relațiile dintre Statele Unite și Mexic.
1877 – România a participat la războiul ruso-turc, un moment decisiv în lupta sa pentru obținerea independenței de stat.
1898 – Statele Unite au invadat Cuba, declanșând războiul hispano-american. Acesta s-a încheiat cu Tratatul de la Paris (10 decembrie 1898), prin care Cuba a fost proclamată independentă.
1916 – La Dublin a izbucnit revolta de Paști, o mișcare repede înăbușită, dar care a avut un rol esențial în transformarea Irlandei într-o republică independentă.
1998 – Prin referendum (94,73%), sârbii au sprijinit decizia președintelui Slobodan Miloșevici de a respinge medierea internațională a conflictului din Kosovo.
S-au născut pe 24 aprilie:
1856 – Philippe Petain, mareşal francez (d. 1951)
1868 – Gheorghe Balş, inginer şi istoric de artă (d. 1934)
1904 – Wilhelm de Kooning, pictor american de origine olandeză (d. 1997)
1934 – Shirley MacLaine, actriţă americană
1939 – Alexei Rudeanu, prozator
1942 – Barbra Streisand, actiţă, cântăreaţă americană
Au încetat din viaţă pe 24 aprilie:
1342 – Papa Benedict al XII-lea (n. 1285)
1731 – Daniel Defoe, scriitor englez (n. 1660)
1953 – Gheorghe I. Brătianu, istoric, om politic (n. 1898)
1996 – Mircea Ciobanu, poet şi prozator (n. 1940)
1967 – Vladimir Komarov, cosmonaut sovietic (n. 1927)