Hotărârea nr. 5/2025 aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.
Plenul Curţii Constituţionale îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:
a) adoptă reglementări şi normative proprii, în aplicarea dispoziţiilor legale şi în exercitarea rolului constituţional;
b) aprobă proiectul de buget al Curţii Constituţionale şi rectificările aduse bugetului, în condiţiile legii;
c) aprobă structura organizatorică şi nomenclatorul funcţiilor Curţii Constituţionale, la propunerea preşedintelui Curţii Constituţionale;
d) aprobă planul de relaţii externe şi participarea la diferitele acţiuni organizate în plan bilateral sau multilateral, precum şi reprezentarea Curţii Constituţionale în cadrul unor organisme internaţionale.
În îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin prezentul regulament, Plenul Curţii Constituţionale adoptă hotărâri.