Se menţine suprafaţa pajiştilor permanente!


Ordinul nr. 501/2024 prevede modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiţionalitatea în cadrul intervenţiilor sub formă de plăţi directe şi al unor intervenţii şi măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023.

Se menţine suprafaţa pajiştilor permanente pe baza raportului proporţional dintre suprafaţa pajiştilor permanente şi suprafaţa agricolă eligibilă după controalele administrative şi la faţa locului, la nivel naţional, în comparaţie cu anul de referinţă 2018.

Raportul proporţional dintre suprafaţa pajiştilor permanente şi suprafaţa agricolă declarate de fermieri, la nivel naţional, calculat de APIA în anul 2018 este: 24,25%.

Anual, APIA calculează raportul proporţional dintre suprafaţa pajiştilor permanente şi suprafaţa agricolă declarate de fermieri (la nivel naţional), odată cu depunerea cererii de plată, face comparaţia cu anul de referinţă 2018, constată menţinerea/creşterea/reducerea raportului proporţional şi informează Comisia, potrivit obligaţiilor de raportare privind standardele GAEC.