Procedura privind activitatea de control desfășurată de ANPC


Ordinul nr. 1601/2024 aprobă Procedura privind activitatea de supraveghere şi control desfăşurată de personalul cu atribuţii de control din cadrul aparatului propriu al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi al structurilor subordonate.

Structurile din cadrul aparatului propriu al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, structurile teritoriale subordonate, precum şi personalul cu atribuţii de control vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Procedura privind activitatea de supraveghere şi control se aplică de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.