Sistemul de sancţiuni administrative pentru condiţionalitate


Ordinul nr. 407/2024 prevede modificarea tabelului 2 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 393/2023 privind aprobarea Sistemului de sancţiuni administrative pentru condiţionalitate începând cu anul de cerere 2023.

În vederea protejării tuturor speciilor de păsări sălbatice, inclusiv a celor migratoare, atât în ariile de protecţie specială avifaunistică, cât şi în afara acestora, se verifică:
a) existenţa indiciilor privind metodele/mijloacele de capturare intenţionată şi ucidere a păsărilor sălbatice;
b) existenţa unor indicii privind deteriorarea, distrugerea şi/sau culegerea intenţionată a cuiburilor şi/sau a ouălor din natură, chiar dacă acestea sunt goale;
c) existenţa unor indicii privind perturbarea intenţionată a păsărilor sălbatice, în special în cursul perioadei de reproducere sau de maturizare, prin activităţi ce contravin scopului de protecţie şi conservare a acestora, cum ar fi: arderea vegetaţiei, tăierea gardurilor vii, arborilor/pâlcurilor arbustive şi a perdelelor agroforestiere existente pe terenul agricol sau schimbări în folosinţa terenurilor şi în cursul apelor.